Taine 48

 dragostea mea

este mută

prea des

te iubesc

în tăcere

și asta

îmi aduce

bucurie

cred că

de fapt

tu nici 

nu știi

cât de 

tăcută 

este 

dragostea mea. 

O altfel de privire-376- Albastrul fiecăruia...

 Albastrul îmi pare culoarea cu sensuri atât de diferite încât pot spune că există un albastru pentru fiecare dintre noi.

Pentru mine, albastrul limpede al cerului este cel pe care l-am cunoscut mai întâi.

A venit apoi albastrul din texturi, ori haine, drapele, coperte; albastrul unor cerneluri ce lăsa urme migălite în multiplele  ore de studiu.

Am aflat mai apoi că albastru este un sentiment de tristețe, sau de durere, sau de spleen; există cântece de „inimă albastră” sau melodii „blue” pe care le-am ascultat ca să-mi potențeze  stările sau dimpotrivă, să le topească. 

Albastrul mi-a apărut cândva ca aerul lumii dintre două priviri, ca florile de miozotis, ori zorelele unor tărâmuri din vis.

La un anumit soroc, am aflat albastrul ca fiind o liniște mult mai mare decât albul și chiar l-am văzut adeseori  colorând zăpada. 

Material mi-a apărut brusc în praful din airbagul ce  s-a deschis  la impactul neașteptat dintr-o zi de martie spre prânz și adeseori reprezintă o chemare către un alt ținut. Într-o vreme porneam repetat la drum, mergeam ore bune, doar ca să văd un anume albastru de cer, care se vede doar în acel loc din țară și care îmi vorbea într-o limbă de care sufletu-mi era însetat. 

Albastru este casa noastră, a tuturor, Pământul văzut din spațiu și tot albastru este Marea Chemare.

O altfel de privire-375- Rejuvenarea...

 Cred că dintre multele minuni pe care le trăiesc, mă simt cu adevărat binecuvântată atunci când am șansa unei discuții oneste cu cineva drag. Recent s-a întâmplat să discut cu fata mea ce mică despre ceea ce simte fiecare dintre noi legat de ceea ce trăim, despre viața noastră, dorințe, trecerea timpului...

În toiul conversației a apărut de niciunde o afirmație, ceva de genul, îmi e greu când văd că sunteți în vârstă... la tine nu așa de mult, dar la ceilalți mai mult. 

În ce sens, o întreb, ca bătrân? da, îmi zice, e nevoie să fac eforturi în preajma voastră, să mă comport cu răbdare : vorbește puțin mai tare, că nu aud; ce scrie aici?; poți să îmi dai mâna; etc.

Mi se pare foarte valoroasă acestă împărtășire la care nu mă gândisem și i-am spus că noi toți, fiecare dintre noi, trăiește această transformare cu sine însuși. La un moment dat, de nicăieri, apare prima pereche de ochelari, apar primele fire albe, primele ezitări în gesturi, primul tremurat al mâinilor, ori al corpului, sau al capului, primele „căderi” de mușchi, ori de piele, primele mesaje ale corpului care nu mai răspunde așa cum știai până atunci. 

     Ce îmi pare însă și mai important este să înțelegem că bătrânețea nu este atât o înfățișare fizică ci mai degrabă una emoțională și spirituală. Chiar i-am spus asta și faptul că sunt oameni tineri fizic care mă obosesc și pe mine mai mult și îmi cer mai multă răbdare decât unii oameni bătrâni fizic dar foarte agili și tineri în spirit. 

Cred că este necesar să ne uităm uneori la „ticurile” noastre cu onestitatea unei priviri proaspete, tinere, rejuvenate. Și apoi să luăm aminte la focul ce încă mocnește pe sub tăciuni. 

O altfel de privire-374- Retrospectiva...

    Când merg în drumeții, sau în excursii mai lungi de două zile, am învățat să îmi măsor bucuriile după zâmbet. Uneori, fără vreun semnal anume, simt cum îmi răsare brusc un zâmbet în ființă și atunci rămân acolo, în acea contemplare până se conturează un sens a ceea ce trăiesc în acel moment. Cel mai des, acel zâmbet apare de mână cu recunoștința, gratitudinea și deschiderea inimii până la nesaț. 

      

    Prin urmare, când îmi iau răgazul de retrospective, caut mai întâi acel zâmbet și mă uit cu atenție la situația în care a apărut. Acea situație anume are sens de adevăr pentru mine, de bornă pentru Calea vieții pe  care o trăiesc acum și de asemenea de punct de verificare. Dacă într-o situație anume simt cum corpul mi se lasă în voie, cum mușschiul minții se relaxează iar de undeva de sub coaste se lățește un zâmbet senin, atunci omul, lucrul, gândul care sunt martori, au acel sens de adevăr pentru mine. 

        De la o vreme m-am obișnuit să îmi măsor bucuriile și împlinirile în zâmbete.