Albastrul îmi pare culoarea cu sensuri atât de diferite încât pot spune că există un albastru pentru fiecare dintre noi.
Pentru mine, albastrul limpede al cerului este cel pe care l-am cunoscut mai întâi.
A venit apoi albastrul din texturi, ori haine, drapele, coperte; albastrul unor cerneluri ce lăsa urme migălite în multiplele ore de studiu.
Am aflat mai apoi că albastru este un sentiment de tristețe, sau de durere, sau de spleen; există cântece de „inimă albastră” sau melodii „blue” pe care le-am ascultat ca să-mi potențeze stările sau dimpotrivă, să le topească.
Albastrul mi-a apărut cândva ca aerul lumii dintre două priviri, ca florile de miozotis, ori zorelele unor tărâmuri din vis.
La un anumit soroc, am aflat albastrul ca fiind o liniște mult mai mare decât albul și chiar l-am văzut adeseori colorând zăpada.
Material mi-a apărut brusc în praful din airbagul ce s-a deschis la impactul neașteptat dintr-o zi de martie spre prânz și adeseori reprezintă o chemare către un alt ținut. Într-o vreme porneam repetat la drum, mergeam ore bune, doar ca să văd un anume albastru de cer, care se vede doar în acel loc din țară și care îmi vorbea într-o limbă de care sufletu-mi era însetat.
Albastru este casa noastră, a tuturor, Pământul văzut din spațiu și tot albastru este Marea Chemare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu