joi, 30 decembrie 2010

Rostul

E plăcut să întâlneşti un om care şi-a aflat menirea. Are ceva în el care transmite celorlalţi ideea de certitudine, de timp neirosit, de atenţie acordată fiecăruia atât cât e necesar ambelor părţi, de seninătate şi bucurie a lucrului înfăptuit, de echilibru. Fiecare dintre noi avem un rost al nostru pe lumea asta dar nu toţi şi-l cunosc deja.

Rostul, am aflat de curând, înseamnă să creezi în orice meserie ai avea, specificul tău. Este amprenta ta unică ce va rămâne pe pământ şi pe care nimeni altcineva nu o poate împlini ca tine.

Un alt indiciu îl găsim în credinţa vechilor egipteni: ei spuneau că sufletele celor decedaţi, înainte de poarta raiului sunt întrebate doar două lucruri: dacă au trăit în bucurie şi dacă au făcut şi alte suflete să simtă această bucurie. Dacă răspunsul era afirmativ în ambele situaţii, sufletele mergeau în rai.

În altă ordine de idei, dacă ne uităm cu atenţie în natură, observăm că oriunde sunt purtate de vânt, seminţele încolţesc: asta e menirea lor, chiar şi dacă e nevoie să străpungă stânca ele rodesc şi fac vlăstari. Dacă nimeresc pe şosea, ori în colbul drumului circulat, şansa este foarte mică să îşi împlinească menirea de a încolţi, dar poate că în acel caz, rostul lor a fost de a hrăni furnicile.

Pentru că sunt convinsă că bucuria de viaţă a omului este legată de împlinirea menirii lui pe lume, acum înainte de Anul Nou,  vă urez  ceea ce îmi doresc şi mie: să ne împlinim rostul şi să simţim bucuria în sufletele noastre şi ale celorlalţi.

LA MULŢI ANI!



                                                  

marți, 28 decembrie 2010

„Toate isi au vremea lor, si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui.” – Eclesiastul, 3

Acum, la sfârşit de an 2010 este vremea recunoştinţei închinată a tot ceea ce se întâmplă la vremea lui. Un imens elogiu acestui mister -  „Universul", care ne comunică în fiece clipă şi care ne îngăduie să aflăm vremea noastră.

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui”- Eclesiastul, 3

Laudă, ŢIE!

http://www.youtube.com/watch?v=2NZjGYYQWFs
 
 


luni, 13 decembrie 2010

Touché...

Mă gândesc cât de frumos este să poţi simţi atingerile vieţii. Se vorbeşte ades despre fericire; pentru mine fericirea conţine şi această bucurie de a fi în trup şi a simţi. Sunt numeroase atingeri şi numeroase sentimentele generate de ele. Dacă mă gândesc mai bine, de fapt întreaga viaţă e formată dintr-o sumă de contopiri dintre ceea ce ne alcătuieşte şi orice altceva: sunt atingeri fizice care alină, sau dor, care înflăcărează ori te lasă neclintit; sunt atingeri de gând care aduc înflorire de suflet, iubire, unire ori cutremur; sunt apoi atingeri neaşteptate de ploi sau de zăpezi, ori de adieri. Sunt atingeri care lasă urme dar şi altele pe care nu le simţi nicicând.

Se spune că atunci când ne naştem primim un trup şi uităm tot ce am ştiut vreodată. Mi-ar plăcea ca atunci când mă voi deznaşte să îmi reamintesc mulţimea atingerilor pe care le-am trăit în trup fiind: alintul picăturilor de ploaie pe obraji, mângâierea de iubire, corpul scăldat în soare, părul răvăşit de vânt, cuibăritul în braţele cuiva drag, uimirea la descoperirea aripii de înger. Mi-ar plăcea să nu uit vreodată senzaţia tălpilor goale prin iarbă ori pe nisipul plajei; căţelul ce îşi înghesuie capul sub palma mea lăsată spre pământ, ori pisoiul ce mi se rotea sub streaşina mâinilor; mi-aş dori să-mi amintesc toate adierile degetelor de copii pe fiinţa uimită de atâta candoare; chiar şi atingerile de rămas bun, aş vrea să nu le uit. Uimitoare şi bogate sunt atingerile peste timp sau spaţiu, atunci când întâlneşti în spirit şi în suflet pe cineva care nu mai este de multă vreme întrupat, ori  pe cineva pe care nu l-ai văzut nicicând.

 Iar când  va veni îngerul să mă întrebe:  " Cum a fost pe Pământ?" îi voi povesti despre  fericirea  de a simţi că trăieşti. 

http://www.youtube.com/watch?v=ABn4JSlr7Yo