Cele mai multe neconcordanţe cu dorinţele noastre îşi găsesc motivarea în expresia : „Nu ne potrivim”. Adeseori păşim cu mult elan într-o relaţie sau într-o profesie, iluminaţi de seninul începutului. Nici un început nu ne-ar fi ademenit dacă nu ne părea favorabil dintr-un punct de vedere. Nu am fi păşit niciodată pe vreo cale dacă nu ne-ar fi adus împlinirea măcar a uneia din năzuinţe. Ceea ce uităm însă mai mereu este că „ fiecare drum are încercările lui” şi că pe oriunde am merge vom găsi obstacole, devieri, suişuri, coborâşuri, adversari. Atâta timp cât drumul mai are continuitate, te poate purta undeva ce te va surprinde. Când însă drumul se termină pe un capăt de stâncă iar in faţă este doar hăul, numai o minune din alte lumi te poate face să continui.
Revenind la alegerea de a porni într-o direcţie, ne întrebăm adeseori: „Asta e alegerea cea mai bună? Oare e bine ce fac?” De foarte multe ori în noi înşine există răspunsul clar însă alegem să nu îl urmăm: intrăm într-o profesie care nu ne reprezintă pentru că aşa am fost îndrumaţi de cutume, de tradiţie familială, de sfaturi, de valori sociale contemporane. Intrăm într-o relaţie care nu ne redă pe noi nouă înşine, dar o acceptăm pentru un statut social, pentru dorinţe umane neîmplinite, din comoditate, laşitate ori egoism.
Semnele „nepotrivirii” sunt încă de la început sub forma fricţiunilor, tensiunilor, neconcordanţelor, dezamăgirii. Şi continuăm...Continuăm un an, doi...ne căutăm strategii de supravieţuire, căutăm surogate, fabricăm iluzii, ne minţim.
***
Vara trecută, într-un grup de dezvoltare personală, cineva trăia frământările specifice situaţiei de a fi pus să aleagă între două variante profesionale. Fiecare dintre oferte avea părţile sale favorabile şi defavorabile. Întrebându-l ce să facă, îndrumătorul, profesionist în psihologie transpersonală, i-a dat următorul răspuns: „ Gândeşte-te care este profesia pe care ai accepta să o practici fără să fii plătit, ba chiar ai fi în stare să dai bani ca să o faci”.
***
În relaţiile noastre cu ceilalţi oameni simţim ades dilema alegerii ori îndoiala deciziei luate deja. Ne trezim în relaţii care ne obosesc, sau ne înstrăinează de noi, ne simţim folosiţi ori dimpotrivă, ignoraţi total, simţim că vrem să ieşim din acea relaţie însă nu avem forţa necesară ori vrem să rămânem în relaţie dar celălalt nu ne mai vrea. Dacă există „omul potrivit” pentru fiecare dintre noi, e valabil să ne adresăm acelaşi fel de întrebare? Putem să aflăm sufletul nostru de-al doilea întrebându-ne: „ Aş accepta să rămân lângă acest om chiar dacă nu îmi răspunde cum mă aştept, ba dimpotrivă, aş simţi că îmi doresc să îi dărui tot mai multă iubire pe măsură ce trece timpul fără să simt vreo frustrare?”