Când într-o relație unul pune în comun bani și celălalt suflet, va fi dificil sa existe echilibru.
vineri, 24 octombrie 2025
Gândul de week-end-490
sâmbătă, 18 octombrie 2025
Gândul de week-end-489
” Iubirea nu e de ajuns” e o etapă a vieții; apoi știi că nu a avut legătură cu iubirea ce ai trăit și ești bucuros că ai putut iubi în tot acel timp.
luni, 13 octombrie 2025
O altfel de privire-367- Asumarea vieții
Iată, la acest moment al vieții știu limpede că există oameni care trăiesc la acel nivel al punerii la dispoziție a tot ceea ce sunt și cunosc, spre folosul colectiv fără a aștepta un câștig în schimb. Acest om a fost de exemplu Maica Tereza și ca ea, toți cei care înainte sau apoi, au avut acest țel.
Știu că la nivelul Existenței însăși doar asta contează și e important să afli că acest lucru, oricât de benefic ca intenție este în sine, este benefic dacă știi cum poți să te pui la dispoziția celorlalți fără a-ți micșora sursa de energie personală.
Ei bine, deși intenția mea a fost asta, de-a lungul vremurilor m-am aflat atât de epuizată încât am ales adeseori izolarea pentru a-mi reface resursele energetice personale. Deși am aflat pe propria piele că „aurul mereu va atrage hoții” am continuat să sper și să merg mai departe, cu o naivitate care astăzi mă înduioșează.
Știu că fiecare dintre noi este unic în felul său și că toți suntem asemenea și de aceea, astăzi aleg să celebrez și să onorez ființa care am ales să fiu la trecerea dintre evuri, felul uneori vetust în care am ales să înțeleg onoarea și fidelitatea, felul neînțeles de a mă exprima sau de a nu spune nimic atunci când toți au ceva de spus.
Voi celebra felul în care las prea des din ceea ce sunt în numele iubirii, felul în care uit de sine, și felul în care îi duc mai departe pe toți cei pe care îi iubesc încă, chiar dacă ei nu știu.
Cred că m-am născut doar ca să îți spun că nu ești singur pe pământul ăsta și pentru ca să înțeleg asta am trăit singurătatea, am trăit dezamăgirea și trădarea, dar da, am aflat și știu cu deplină certitudine, nimeni, absolut nimeni nu e singur, oricât de mult ne-ar amăgi viața să credem asta. Știu însă că fiecare are felul său de a iubi, felul său de a înțelege ceea ce trăiește, chiar dacă doi oameni trăiesc simultan același lucru și că mai ales, contează intenția proprie cu care intră în orice experiență.
***
Viața fiecăruia dintre noi are un rost și contează în imensul puzzle al Vieții.
duminică, 12 octombrie 2025
Gândul de week-end-488
Mă înspăimântă ideea că ceva din mine, prea rănit, ar putea să dorească să stea departe de tine.
duminică, 5 octombrie 2025
Taine-46-Întâmplare
Sufletul tău
sufletul meu
două sfere
una în mișcare
mereu
una în contemplare
mereu
sufletul tău
sufletul meu
s-au găsit
abia acum
după ce
am locuit
ceva veacuri
după ce ne-am
înecat în
ceva certuri
după ce
ne-am pierdut
am rătăcit
prea des,
prea mult.
Eu, îmi aflu
suflul în
constanță
tu, îți afli
suflul în
schimbare
perpetuă.
Tu te-ai născut
din mine
ca și eu,
peste ani,
să mă nasc
din tine.
Iată
zidurile
s-au spart
lăsând
mugurii
să rodească
pe vechile
creneluri.
(ptr Ioa)
sâmbătă, 4 octombrie 2025
Gândul de week-end-487
Adeseori îi respingem pe aceia care văd dincolo de măștile noastre, tocmai pentru că nouă nu ne place acel chip al nostru.