O altfel de privire-341- Echilibrul

Sunt perioade când simt cum ceva puternic mă atrage spre o direcție și un sens anume: accept acea chemare și atunci încep să lucrez, să călătoresc sau să creez ceva. Sunt apoi alte perioade când ceva mă împinge și  mă las ca într-o cădere; de obicei atunci experimentez ceva ori trăiesc în compania cuiva. 

Și sunt și acele perioade în care totul în mine pare neclintit: nimic nu mă atrage, nimic nu mă împinge; e ca și cum toate părțile mele sunt liniștite acolo unde sunt. Târziu am înțeles că această stare reprezintă echilibrul și am învățat să o folosesc pentru a trăi pur și simplu, în haltele dintre etapele vieții sau în momentele de reflecție. 

Echilibrul nu îmi dă stări ci liniște, calm, integritate.  În echilibru mi se întîmplă creșterile și înțelegerile, recoltele știute și cele nebănuite. 

Apoi, undeva, pe o aripă îndepărtată, se așază o imagine ce mă atrage, devine dorință și mișcarea reîncepe...sau o alta ce îmi repugnă și ceva dinăuntru se trezește în replică.

***

Sunt un balans între aici și acolo, între înăuntru și afară, între fac și lucrez iar când iureșul e prea asurzitor am învățat să  adăug ființarea la balans și să stau în echilibru...

Taine-36

 Acum știu

acum  simt

cum în mine

se vindecă 

și mama

și bunica

și mamele lor 

în șir lung

ondulat prin veac.

Acum simt 

cum Rana se face 

tot mai mică

și cum abia acum

Eu pot să fiu

Eu. 

Gândul de week-end-466

 Suntem  niște stilouri ce scriu rânduri, paragrafe sau versuri pe hârtia vieții.

Gândul de week-end-465

 Doi oameni care se trezesc la ore diferite, au o imagine și o înțelegere asupra zilei și a vieții, diferită. 

Poveștile sufletului-69-Sorocul

 Există un soroc al intâlnirii... oricât de mult ți-ai dorit înainte să se grăbească sau să nu mai existe, acea întâlnire tot are loc. 

***

Dintre toate întâlnirile, aceea cu tine este cea care te schimbă în întregime. La început te arde înăuntru cu o iuțeală amețitoare, dificil de suportat. Atunci e nevoie de anduranță, de curajul de a continua, dar mai ales e nevoie de solitudine. Pentru că orice trecere adevărată se face în intimitatea solitudinii. Cei dragi pot să asiste și să susțină transformarea ta de la o anumită distanță. Dacă însă la sorocul trecerii, există cineva din anturaj care s-ar putea împotrivi, se produce un fenomen asemănător vârtejurilor din apele repezi, acele vârtejuri care scutură cu putere bărcile. Astfel, e posibil să  vezi cum în jurul tău se face brusc gol, deoarece aceia care nu sunt meniți să asiste la întâlnirea ta, renunță singuri ori cad în timpul scuturării „bărcii”. Pe moment totul poate părea un dezastru, însă, cu cât  înaintezi, înțelegi că ești pe cale să faci cel mai nebunesc lucru din viața ta, dar și singurul care merită cu adevărat. Și atunci înțelegi deplin de ce a fost necesar ca pasărea Phoenix să se arunce în flăcările care aveau să o mistuie: aceea era singura temperatură potrivită pentru ca oul pe care îl purta în miezul său  să eclozeze. Instinctiv sau asumat, decizia aceea era singura care îi aducea Viața. 

***

Mult timp trăim fără să știm ce facem cu adevărat... mult timp ne lăsăm „trăiți ” dar există un anume ceas invizibil a cărui bătaie este  auzită doar în  unele inimi, precum  o chemare la întâlnire.