Gândul de week-end-416

 Unii oameni găsesc singuri pacea, alții profită de pacea primilor. 

Taine-27

Ca o sinusoidă

între firesc

și ciudat

viața -mi se arată

ca un șirag

alb -negru

colorat

viața-mi se înfășoară

ca o pulsație

între rece și cald

viața-mi se dilată

ca o gură de aer

când rece când cald

viața mi se strecoară

ca un quasar ciudat

viața-mi șoptește

ca un Nimeni 

ca un Cineva

Viața-mi se trăiește. 

O altfel de privire-303- Prin urmare...

 Vezi tu, sunt deja mulți ani de când am știut că îmi sunt sau nu pe plac în anumite situații... și atunci când semtimentul că nu mă plac a devenit atât de evident încât simțeam dureri fizice, am decis să fac lucruri care îmi dau sentimentul de armonie cu mine, de echilibru și pace. Totul a început cu peste cincisprezece ani în urmă când, întâmplător am cunoscut un om cu care am început să vorbesc ... vorbeam despre viață și despre orice și atunci, în acele discuții am simțit că pot identifica în mod clar ceea ce nu vreau sau nu mai vreau să trăiesc. Cum am avut mereu dificultăți în a-mi creiona ceea ce vreau, mi-a fost mai ușor să știu ceea ce nu vreau să fiu, să fac, să trăiesc.  Cu timpul am putut să înțeleg mai bine anumite situații și să mă cunosc mai bine, până când am făcut ceea ce consider a fi un salt important în viața mea, acel „Și eu merit!” pe care mi l-am spus răspicat într-o bună zi. 

Prin urmare am învățat să identific acele situații care mă făceau să îmi trec timpul cu sentimentul de „arunci mărgăritare porcilor” ori ceea ce numeam pe atunci, sentimentul de a „face bine cu sila”; nu mai las deci timpul să-mi treacă încercând să îți arăt modul în care consider că îți irosești șansele, ori calitățile, ori modul cum repeți unele erori personale, ci caut să-mi cîștig timpul ghidându-mă după o viziune superioară a ceea ce sunt și ce cred că pot să fac cât trăiesc. Am învățat să accept că și tu ești o ființă pe deplin înzestrată cu tot ce îți e necesar ca să trăiești, să îți cauți și să găsești tot ce îți e necesar, am învățat să accept că modul cum o faci ține de tot ceea ce ești, de convingeri, istoric personal, anturaj și de multe ori mă uit atent mai degrabă la acest tot în care includ sufletul tău, nu mă mai uit doar la el.  Cu vremea, deși mult timp am considerat aceasta perspectivă ca fiind o abordare superficială, mi-am reconsiderat părerea și știu că la un anume soroc vom înțelege amândoi și lumea celuilalt... sau niciodată... și asta nu îmi mai dă fiori. 

 Mă gândesc tot mai des la trecerea noastră prin ceea ce numim Viață, la rostul și darul nostru, la sensul pe care îl dăm existenței noastre și la calitatea a ceea ce lăsăm după trecerea noastră. 

În ultimul timp, citind una din cărțile lui Sir Ken Robinson, mi-l imaginez cu ochii minții „vorbind ” cuvintele din carte, îi aud sunetul vocii, îi văd felul de a fi în discursurile din fața publicului de la Ted”s  și apoi mă gândesc că omul acesta, care îmi e atât de familiar, pe care îl simt atât de aproape, care a murit în august 2020 dar care mă face atât de viu să mă gândesc la ceea ce alegem să facem cu lumea noastră interioară, la felul cum o folosim, cum decidem să o punem în folosul acestei lumi exterioare  care dăinuie și după dipariția noastră. Sunt un om care trăiește fără familia natală de mult timp, care a simțit acut golul rămas pe lume după dispariția lor, dar care, după plecarea  lui Sir Ken Robinson, ca și a lui Wayne Dyer mai demult, simte puternic nevoia de a trăi într-un mod elevat, onorabil, cald, iubitor.

 Prin urmare ceva din mine nu s-ar mai putea simți împăcat dacă aș trăi alături de cineva care nu are aceleași idealuri, același țel de sinceritate, integritate, onoare. Și pentru că și sufletul meu e la fel de important îi aleg cu grijă anturajul, hrana, provocările. 

Gândul de week-end-415

 Există o graniță dincolo de care poți trăi fără să aștepți milă ori răzbunare și asta te face OM. 

O altfel de privire- 302-Atingerea

 Pentru mine atingerea se întâmplă cu mult timp înaintea contactului fizic, a unei strângeri de mână, îmbrățișări ori sărut. De fiecare dată când ne întâlnim în gând sau suntem fizic la distanță mică, simt deja cum sufletele noastre se ating, își vorbesc, se împacă ori se războiesc. Precum o lunetă ce înlesnește mai buna vedere a stelelor, tot așa sufletul meu percepe angoasele, tristețile, zidurile dinăuntrul tău, demonii pe care îi găzduiești, neputințele. 

Fac parte din acea categorie de oameni care poate înțelege și iubi pe oricinie cu o iubire egală; pot simți și părțile în echilibru și pe celelalte fără să mă sperie asta și de multe ori am mers tocmai spre aceia unde era mai mult dezechilibru ca să aduc bunătate, înțelegere, lumină, căldură. M-am considerat adeseori o Mamă a răniților și am mers de multe ori mai ales spre ei. La un anume soroc am simțit însă că dincolo de răni există și altceva, ca un Privitor  ce veghează în interiorul celuilalt și care îi gestionează intențiile; și atunci, dincolo de rănile fiecăruia, am început să simt intențiile care însoțesc gesturile, cuvintele, faptele sale. 

Prin urmare, ceea ce s-a schimbat, poate fundamental în ceea ce trăiesc în relație cu oamenii, este faptul că mă ghidez după cât de mult oamenii își doresc să fie Buni, își doresc să fie ei înșiși dătători de echilibru și inspirație, după cât de mult sunt dispuși să se schimbe pentru a înțelege, a ierta, a lăsa viața să curgă prin ei fără să-i oprească fluxul. 

***

Pentru mine atingerea se întâmplă cu mult înainte de contactul fizic și atunci, în întâlnirea dintre sufletele noastre știu dacă vom continua drumul împreună sau nu.

 

O altfel de privire-301- Drumul

De fiecare dată când pornesc la drum, duc cu mine imaginea unei destinații; uneori ea îmi apare cu precizie, alteori e foarte ștearsă.  Mult timp am simțit în diferite contexte  potrivire  ori disonanță, până când, călătorind fie pe jos, fie cu mașina, drumul în sine, mi-a adus o trăire ce mă îndemna să o simt iar și iar.

Precum îndrăgostitul care în singurătate fiind, își rememorează  chipul iubitei de nenumărate ori pentru a retrăi clipele petrecute împreună, tot așa și eu simt adeseori cum mă cheamă  imaginea drumului, cum aștept cu înfrigurare momentul în care încep următoarea călătorie.  Și asta pentru că din multele ipostaze în care mă aflu pe lumea asta, doar pe drum simt cum lumea dinăuntrul meu, lumea care sunt și care va dispărea în același timp cu ființa mea terestră, se simte în largul ei împreună cu lumea dinafară, lumea care va rămâne mereu după ce fiecare dintre noi va pieri. Doar pe Drum cele două lumi se recunosc, se înțeleg, se oglindesc, se revelează. Adeseori privirea mea fizică întâlnind imaginile din lumea reală primește răspuns prin sunetele ori ritmurile, unduirile de trăire din lumea interioară. Alteori, lumina, cerul, soarele, vântul se schimbă în nuanțe și mlădieri ce îmi vorbesc direct și se recunosc în oglindiri. Pe drum se întâmplă  alchimizări și metamorfoze. 

Gândul de week-end -414

 În interacțiunile noastre, un profund respect de sine face ca  interlocutorul să se  simtă și el respectat. 

O altfel de privire-300- O viață de Ronin

           Se spune că au fost 47 de Ronini, acei samurai care au trăit o vreme fără a avea cui sluji, care au rămas credincioși stăpânului lor și care l-au răzbunat, restabilind adevărul și restabilindu-i onoarea. Chiar dacă pare utopic sau pare că ține de partea schizo a ființei mele, ei bine, viața asta îmi pare că sunt un alt fel de Ronin, adeseori desuet dar care păstrează un cod al onoarei, o loialitate și o iubire doar de puțini înțelese.  Am iubit și am înșelat, am luptat și am trădat, am continuat și am renunțat și cu toate astea, precum un fir roșu al existenței mele, rămâne acea conduită, acel cod pe care nici eu nu îl aprob în totalitate, al veritabililor samurai ce îmi definește felul de a fi. Adeseori m-am simțit precum un Ronin rămas fidel unui Stăpân absent, loial cuiva ce nu mai există, ori nu mai continuă să fie alături de mine, în prietenie, iubire, credință, viață. Felul meu de a înțelege legăturile între oameni, adeseori s-a dovedit nepotrivit vremurilor, dar atât de plin de sens în altă cultură, ori în alte circumstanțe. 

***

Fiică a cireșului, născută într-o țară în care onoarea nu este o valoare,  m-am simțit adeseori nepotrivită vremurilor, culturii, grupului, familiei. Până la urmă, cel mai mult mă regăsesc în postura de Ronin al unui ideal ucis cândva și pe care continuu să îl port în suflet, ascuns sau la vedere, al unui stindard sfâșiat în condiții obscure, dar pe care îl tot refac periodic. 

***

Altădată singurătatea mă întrista, sau îmi dădea acea nostalgie asemănătoare cu jalea, acum însă, mă face să mă simt plină de sens și direcție, singurătatea este un aliat și face pereche cu înțelepciunea, ori cu pacea, ori cu așezarea.  

Poate că la urma urmei,. fiecare dintre noi se simte precum un ronin fără să înțeleagă  acest fapt, se simte ca un luptător fără stindard ori stăpân, dar care rămâne în esența sa fidel a ceea ce a fost la începuturi. 

Există în fiecare dintre noi o esență  și o corcitură, și până la final, esența învinge. 

                                                                                                                                       

Gândul de week-end-413

 Alegem să fim în preajma unor oameni și nu a altora, pentru ceea ce trăim cu ei, pentru cum ne simțim în preajma lor și nu pentru ceea ce sunt ei. 

O altfel de privire-299- Privind peste umăr cu înțelepciune

 Am făcut deja primii pași în Noul An dar mai arunc o privire, peste umăr cum ziceam, ca să păstrez înțelepciunea din ceea ce am trăit. Pentru mine 2021 rămâne un an anume, cu niște trăiri de care nu mă credeam capabilă, cu anumite tatonări ori chiar forțări ale limitelor mele, dar care mi-a adus atât de multe încât nu pot decât să îl privesc ca pe un an Maestru pentru evoluția mea. Nu pot spune că mi-a  adus ceea ce îmi planificasem ca romantism ori idealuri, în schimb am învățat atât de multe despre A Trăi în neatașamente și iluzii  încât, în ciuda aparențelor, rămâne unul din anii mei preferați. 

2021 mi-a adus multe, multe revelații acolo unde obișnuiam să mă mint, acolo unde cosmetizam ori puneam o etichetă ce nu corespundea cu realitatea celuilalt. Și asta a venit exact de la cei doi oameni pe care îi purtam în suflet într-un mod special; totul a început devreme, prin ianuarie și a continuat până când acum, în decembrie am înțeles și mai mult vorbele lui Dan Puric: „Viața-i viață dar și multă nălucire”. Așa că voi, cei mai iubiți de mine ca prieteni, mi-ați adus lecția respectării liberului arbitru chiar când înțelegi că celălalt decide eronat, chiar când simți că celălalt nu este aliniat, echilibrat, ori  simți că îți face rău ceea ce manifestă, spune, face.  Acum, la ceas de nou început vă mulțumesc pentru această lecție, pentru ceea ce ați luat, fiți sănătoși și ocrotiți pe drumul vostru!

Vin apoi experiențele uimitoare trăite în mijlocul naturii, prieteniile noi, tovărășiile, acel „abia aștept să te îmbrățișez, căci îmbrățișarea unui om al muntelui este inegalabilă, unică, adevărată!” Retrăiesc cu mare bucurie și căldură în suflet experiențele solitare în doi, mai ales Mălăieștii, care rămân pentru mine ca reper de fericire,  cele două întâlniri cu urșii în situații diferite, uimitoarea întâlnire cu cei trei băieți montaniarzi dintre care unul era orb și trăia bucuria drumețiilor ca oricare dintre noi, atingerea limitelor fizice în urcușul de patru ore și jumătate când corpul meu s-a răzvrătit de câteva ori și când mintea l-a condus totuși până la capăt, sprijinul la nevoie, infinit de neprețuit, imaginile care îți opreau respirația și când sufletul creștea până la contopirea cu ele, pădurea în toate culorile ei și amintirile dintr-o viață trecută. 

Pe un alt nivel îmi apar întâlnirile cele noi, trările ciudate și încă de neînțeles cu un om anume, reîntâlnirea în suflet cu fetele mele și familia pe care am clădit-o împreună, complicitatea, emoțiile, râsetele, glumele, susținerea reciprocă; pașii ascendenți în profesie, coaching-ul și revelațiile personale, toate drumurile noi, provocările acceptate, ispitele refuzate, revenirea spre centru, ființele dragi care au plecat neașteptat spre alte zări, înțelesurile noi, întoarcerea la mine...

Prin urmare,  anul acesta rămâne ca simbolul înțelegerii că există cu adevărat Ceva sau Cineva care știe ce și când avem nevoie și ni le trimite în modul cel mai frumos posibil, la momentul neașteptat.  De asemenea, rămâne  anul în care am recunoscut moștenirea pe care am primit-o de la părinți, bunici, neam și care îmi este de un folos superior, pentru care sunt infinit recunoscătoare. 

Pe un alt fundal de suflet îmi rămân cuvintele repetate cu o voce anume. „Ești bine? Da, mulțumesc. Ce pot face pentru tine? Ești supărată? Nu, doar vreau  să nu mă mai contactezi. Ți-am zis de atunci că mi-e frică de tine! De ce? De când te-am văzut, mi-a fost frică de tine,  pentru că ești ireală! și știam că așa ceva nu e posibil și că voi suferi.” 

Și tot în anul acesta m-am întâlnit într-o conversație uimitoare cu mine, într-o trăire ce mi-a adus revelații unice și care m-a făcut să privesc totul dintr-o altă perspectivă. Într-o noapte de sâmbătă am înțeles că nu puteam merge la culcare cu mine, că pentru prima dată în viața asta, atmosfera dintre mine și mine era de nesuportat în realitatea de acum. Atunci m-am ridicat din pat și am făcut o înțelegere cu mine,  ce mi-a adus liniștea mult dorită. 

Anul s-a sfârșit cu promisiunea ca de fiecare dată când voi susține, ajuta, oferi, să nu o mai fac în detrimentul meu! În cel mai bun caz să fie spre câștig reciproc!

Rămas bun, 2021, An bogat în trăiri cu rost și înțelesuri!