Se spune că au fost 47 de Ronini, acei samurai care au trăit o vreme fără a avea cui sluji, care au rămas credincioși stăpânului lor și care l-au răzbunat, restabilind adevărul și restabilindu-i onoarea. Chiar dacă pare utopic sau pare că ține de partea schizo a ființei mele, ei bine, viața asta îmi pare că sunt un alt fel de Ronin, adeseori desuet dar care păstrează un cod al onoarei, o loialitate și o iubire doar de puțini înțelese. Am iubit și am înșelat, am luptat și am trădat, am continuat și am renunțat și cu toate astea, precum un fir roșu al existenței mele, rămâne acea conduită, acel cod pe care nici eu nu îl aprob în totalitate, al veritabililor samurai ce îmi definește felul de a fi. Adeseori m-am simțit precum un Ronin rămas fidel unui Stăpân absent, loial cuiva ce nu mai există, ori nu mai continuă să fie alături de mine, în prietenie, iubire, credință, viață. Felul meu de a înțelege legăturile între oameni, adeseori s-a dovedit nepotrivit vremurilor, dar atât de plin de sens în altă cultură, ori în alte circumstanțe.
***
Fiică a cireșului, născută într-o țară în care onoarea nu este o valoare, m-am simțit adeseori nepotrivită vremurilor, culturii, grupului, familiei. Până la urmă, cel mai mult mă regăsesc în postura de Ronin al unui ideal ucis cândva și pe care continuu să îl port în suflet, ascuns sau la vedere, al unui stindard sfâșiat în condiții obscure, dar pe care îl tot refac periodic.
***
Altădată singurătatea mă întrista, sau îmi dădea acea nostalgie asemănătoare cu jalea, acum însă, mă face să mă simt plină de sens și direcție, singurătatea este un aliat și face pereche cu înțelepciunea, ori cu pacea, ori cu așezarea.
Poate că la urma urmei,. fiecare dintre noi se simte precum un ronin fără să înțeleagă acest fapt, se simte ca un luptător fără stindard ori stăpân, dar care rămâne în esența sa fidel a ceea ce a fost la începuturi.
Există în fiecare dintre noi o esență și o corcitură, și până la final, esența învinge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu