joi, 30 iunie 2016

O altfel de privire-110-Visul

Știu că viața e un vis ce se trăiește în alt vis și totuți intru adânc în trăirile ce mă cutreieră ...pare fără sens suferința, câteodată și fericirea însăși... alteori revine mirarea că sunt în această viață, că ea există chiar și în forma în care e....uneori simt ca și cum am trăit tot ce se putea până acum și mai rămâne doar o provocare în colț de suflet: ”află ce te-a făcut să te întorci... de ce ai acceptat toate și chiar viața... ce te-a convins?”
***
Uneori e clar și limpede, alteori totul se amestecă și pare fără vreun rost anume. Undeva în foarte adânc de sine știu că e sigur un munte.... câteodată cred că muntele sunt eu, alteori mă diluez cu totul  în amestecul de dinainte. 
***

Sunt acele chemări, ori sentimente de ne... ce vin să testeze echilibrul, să verifice dacă liniștea e autentică ori ba, sunt acele perioade când corpul pare atât de departe, când pare greoi  și mi se agață de gleznele sufletului... ca și cum îmi spune, hai, întoarce-te și de data asta, revino! ... atunci, în acele clipe mă întorc să privesc totul și întreb: de ce? am făcut tot ce ați vrut, am dat tuturor ce au cerut, am trăit tot ce mi-au arătat... ce mai e?
***
Timid, șoptit, ca un glas de copil de demult uitat, din corpul ce mă vrea înapoi aud o rugă: revino ca să trăiești de acum visul tău, să îți trăiești felul, și sinele, să fii în adevărul pentru care te-ai întors la început. 
***
Și atunci încep iar a zâmbi până când se aprind distinct culorile ce luminează un alt drum.


sâmbătă, 25 iunie 2016

O altfel de privire-109- tous les visages de l”amour

Nici nu mai știu ce eram, ce culoare aveam până să te întâlnesc: poate un galben luminos, ori un verde zglobiu sau poate un roșu nestăvilit... știu doar că din acel moment pastelurile au pornit să coloreze pictura vieții mele, că m-au răscolit amestecuri de albastru și roșu, că mă cutreierau griuri bruște, ițite de nicăieri, că mă semănau semințe de indigo până ce se nășteau perle sidefii pe marginile din inimă. Fresce lungi albastre m-au brăzdat o vreme până când am început să simt respirația cerului și am lăsat imenșii nori albi, pufoși, să-mi treacă peste lumina din ochi. Un portocaliu copt luminos mi-a răsărit  mai apoi dând în pârg carminuri, roz și  verde contopite în contururi turcoaz.

În răstimpuri  mă alungeam în câmpuri vaste de mov și galben ce se amestecau printre pigmenții din pielea-mi până când eu însămi redeveneam culoare și picuram dâre în trecerile prin univers. 

Într-o zi am vrut să devin invizibilă, să fiu  astfel încât să dispară stridențele și prea evidentul ...am diluat culorile puternice care îmi pulsau prin fire, le-am micșorat excesul și exaltarea până când m-a uimit incolorul ce devenisem în transparență. Atunci, de peste tot au început să curgă din nou culori peste invizibilitatea ce eram, rozuri vesele, dulci cafeniuri, nuanțe de roșu pasionale, oranjuri calde, verde și albastru luminos îmi descriau  trăirile celor ce mi le încredințau.

Și-așa le-am așezat în rost, contur artistic pentru ochiul din galaxie.



Gândul de week-end-157



Simplu e atunci când în ceea ce faci, în ceea ce gândești, în ceea ce spui reușești să urmezi linia ce unește două puncte.  Altfel este complicația greoaie a omenescului ce creează numeroase bifurcații.

sâmbătă, 18 iunie 2016

Gândul de week-end -156

Când iubești vrei ca celălalt să fie fericit- există un nivel în care iubind accepți  că celălalt  e nefericit în prezența ta și atunci te dai la o parte.


joi, 16 iunie 2016

o altfel de privire-108- Ispita

Învăț să o recunosc dinainte de a se insinua prea aproape... se manifestă cu influențe în trăiri emoționale, adeseori  tensiuni ce rimează cu frici, furii, sau neliniști.  Mă trimite ades pe calea revoltei, însingurării, ori  ripostei pasionale. 
***
De câte ori  o surprind, îi las contururile să se estompeze ca să pot desluși ce dar poartă... dincolo de primul văl întrezăresc sufletele pe care le-a cucerit, chinul, tristețea și suferința lor, divinul ce se stinge treptat în ele și simt un val de căldură pentru acele ființe, o înțelegere a trăirilor lor, a zbuciumului, a fricilor. Le privesc modul cum se chinuie singure cu îndoieli, temeri, supoziții nejustificate, cum își alimentează constant traiul cu otrăvuri, cum își încarcă existența până la limita suportabilului, le întrezăresc uneori agonia și mă cuprinde o dorință de a le îmbrățișa, de a le face să simtă alinarea chiar și pentru o secundă, pentru ca în acea clipă de repaus fulgerul ideii de altceva să le aducă dorința de pur, să le redea nevoia de limpede și de integru. Îmi doresc atunci să știe că pot trăi și altfel, că există altcumul și armonia, că există pacea și binele, că pot trăi pe termen lung în senin și echilibru, că pot simți calmul în ceea ce trăiesc și că pot determina orice să se manifeste în viața lor fără să insiste cu presiuni, fără să se înfurie, fără să pretindă, să oblige, să forțeze, fără să lovească. 

***
Sunt acele clipe când întrezăresc tristețea divină cauzată de felul continuu omenesc de a-și produce suferințe și necazuri, greutăți, drame, tragedii și îmi vine să mă rog de acei oameni: ”Renunțați la a vă îngrijora, renunțați la frici, renunțați la a vă preocupa de viața celorlalți, încetați să trăiți însingurați de voi înșivă, înstrăinați, încetați să mai părăsiți frumosul din voi, înțelepciunea, Iubirea!


vineri, 10 iunie 2016

Gândul de week-end-155



 Oamenii care  îi înșală  pe ceilalți tind  să îi  lovească pe aceia care se poartă  onest cu ei.


miercuri, 8 iunie 2016

O altfel de privire-107- Iubirile

După un algoritm invizibil ființele noastre urmează calea spre alte ființe... ne apropiem, ajungem uneori să ne contopim, urmăm o cale împreună, ne desprindem și intrăm în universul altei ființe cu care formăm din nou o sferă.  De fiecare dată sferele noastre cresc sau scad cu ceea ce punem în ele, cu trăirile, culorile, gândurile, aromele, gesturile pe care le adăugăm repetat. 

Sunt întâlniri care îți dau certitudinea creșterii sferei comune, sentimentul unei dospiri reciproce, a unui ”împreună” unic. Chiar și atunci când vine vremea să luăm un drum separat, sfera Împreunului nostru rămâne în fiecare purtând și crescând ceea ce a adus celălalt, modificând pentru totdeauna cel care am fost înaintea acelei întregiri. Indiferent cât de scurte sau de durată sunt alăturările dintre oameni, ele sădesc lăstari solizi care au menirea să aducă roade peste timp. 

***

Câteodată mă întorc cu drag spre aceste transplaturi pe care le port, grefe de suflet cu care am împărtășit iubirea; câteodată le întreb dacă le e bine la mine și cum o mai duc lăstarii mei de suflet aflat la ceilalți oameni; uneori mă opresc pentru a îmbrățișa întregul drum pe care l-am parcurs, pentru a-l contempla cu un zâmbet senin de pace, pentru a simți ușor adierea parfumului celor care am fost în fiecare alăturare; uneori mai gust încetișor din aromele fructelor pe care le rodesc în mine trecutele întâlniri  și  contemplu frumusețea




grădinii dinăuntru pe care îndelung am păstrat-o secretă și care deodată a dat în floare și în pârg cu un exotism de nestăvilit.

***

Și cu dragoste vă zic: indiferent ce se întâmplă în viața noastră, a lumii, a universului, după cum spunea  Voltaire cu ceva timp în urmă: până una-alta ”il faut cultiver notre jardin.”










vineri, 3 iunie 2016

Gândul de week-end-154


Poți spune liniștit adevărul de fiecare dată; oamenii  vor reține sensul care li se potrivește .


joi, 2 iunie 2016

O altfel de privire-106- Gândul răzleț sau regula de trei simplă a vieții

Astăzi am avut una din acele întâlniri care îți bucură sufletul și îți aduc admirație în spirit. După ce m-am desprins din îmbrățișare și ne-am luat rămas bun, în drumul spre casă o voce dinăuntru s-a făcut auzită: ” Ce ciudați sunt oamenii... în fiecare zi ei primesc tot ceea ce își doresc și au nevoie însă în majoritatea cazurilor  nici nu observă, preocupați fiind ca toate acestea să vină dintr-o direcție anume și atunci când nu primesc din acea direcție e ca și cum nu ar fi existat nimic din ce au primit. De fapt ce își doresc oamenii?”

***

Ajunsă acasă o întreb pe fata cea mare  dacă îmi poate răspunde la această întrebare. Se gândi puțin și îmi zise:” Cum vrei să îți explic?” ”Ca să înțeleg, i-am spus” ” Uite, pe înțelesul tău, nu observi, de exemplu, afecțiunea care vine de la cineva pentru că e vorba despre energie; ție îți trebuie să vină spre tine măcar nivelul tău minim sau mai mult.” Am privit-o o clipă uimită... e chiar așa de simplu? Da, e simplu  însă uităm mereu. 

***
Adeseori investim în anumiți oameni sentimente. gesturi, manifestări  pe care le însoțim cu bucățele din sufletul nostru  sau din energia noastră și cum e firesc ceea ce primim nu ne împlinește dacă nu e la fel cu ce am dat... e nevoie de mai mult efort ca să prelucrăm ceea ce ajunge la noi când are o energie inferioară celei la care funcționăm. În mod firesc pornim spre oameni care ne seamănă energetic sau ne sunt superiori și ține de igiena personală să înțelegem care sunt sursele benefice nouă, însă adeseori ne aflăm alături de oameni sau în situații ce sfârșesc prin a ne epuiza în dezechilibrul dintre ceea ce oferim și  ceea ce primim.

"A bon entendeur, salut! "


miercuri, 1 iunie 2016

O altfel de privire-105- Învață-mă să te iubesc!

Abia acum te văd cu adevărat, așa cum stai dreaptă, atârnând spre soare ori spre lună, cu capul sprijinit pe cer...abia acum te văd ...frumusețea, căldura, veselia, șiretlicurile, iuțimea gândului întors fulgerător, conexiunile din idei, pornirile pătimașe, năvala din acțiuni, respingerile, tristețea... abia acum sunt cu tine și vreau să mi te alipesc în îmbrățișarea după care ai tânjit atât... să trăim împreună pacea. Iartă-mă pentru toate trăirile în durere, iartă-mi respingerile, iartă-mi disparițiile, refuzul de a te vedea, te a te alinta, mângâia, alina. Iartă-mă pentru toate clipele când simțeam iritare dacă  una din dorințele tale ajungea la mine, cea atât de  ocupată să aud dorințele tuturor celorlalți. 

Iartă-mă! 

Îți mulțumesc pentru curaj, pentru frumusețea din inimă, pentru senin, îți mulțumesc pentru toate îmbrățișările calde pe care le cereai repetat, pentru felul cum te topeai în  momentele când le primeai... îți mulțumesc pentru felul cum ai știut să mergi  mai departe, cum ai continuat să născocești trucuri ca să ne putem întâlni, îți mulțumesc pentru felul onest cu care ai trecut prin zonele de pustiu și tristețe în care te-am dus surdă la protestele tale, oarbă la  durerile pe care ți le produceam, îți mulțumesc pentru luminozitate, pentru înțelepciune.

Îți mulțumesc!

  Și iată-ne alături,  împreună în sfârșit, după tot acest timp în care am visat, am sperat, am tânjit... iartă-mă, copilă frumoasă!

Arată-mi cum să te iubesc!