Nici nu mai știu ce eram, ce culoare aveam până să te întâlnesc: poate un galben luminos, ori un verde zglobiu sau poate un roșu nestăvilit... știu doar că din acel moment pastelurile au pornit să coloreze pictura vieții mele, că m-au răscolit amestecuri de albastru și roșu, că mă cutreierau griuri bruște, ițite de nicăieri, că mă semănau semințe de indigo până ce se nășteau perle sidefii pe marginile din inimă. Fresce lungi albastre m-au brăzdat o vreme până când am început să simt respirația cerului și am lăsat imenșii nori albi, pufoși, să-mi treacă peste lumina din ochi. Un portocaliu copt luminos mi-a răsărit mai apoi dând în pârg carminuri, roz și verde contopite în contururi turcoaz.
În răstimpuri mă alungeam în câmpuri vaste de mov și galben ce se amestecau printre pigmenții din pielea-mi până când eu însămi redeveneam culoare și picuram dâre în trecerile prin univers.
Într-o zi am vrut să devin invizibilă, să fiu astfel încât să dispară stridențele și prea evidentul ...am diluat culorile puternice care îmi pulsau prin fire, le-am micșorat excesul și exaltarea până când m-a uimit incolorul ce devenisem în transparență. Atunci, de peste tot au început să curgă din nou culori peste invizibilitatea ce eram, rozuri vesele, dulci cafeniuri, nuanțe de roșu pasionale, oranjuri calde, verde și albastru luminos îmi descriau trăirile celor ce mi le încredințau.
Și-așa le-am așezat în rost, contur artistic pentru ochiul din galaxie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu