sâmbătă, 16 mai 2020

O altfel de privire-223- Priviri...

 Mă surprind cum  privesc la tine cu ochi multipli, diferiți  de lumină sau  afect... uneori îmi vii în fața ochilor  din suflet, când inimile noastre se recunosc și își amintesc tot ce și-au promis ... alteori te arăți  în lumina privirii de stea pusă dinadins în mijlocul distanței dintre talerele acelei justiții invizibile, cântărirea celestă ce știe  măsura corectă din toate... sunt apoi momente în care te văd ochii din spatele ochilor tăi, aceia care doar ei îți știu furtunile și frământările... sunt câteodat” acele momente în care apari în fața ochilor mei închiși, când dorm - știu că ai fost acolo abia după ce mă trezesc și adulmec urma ta ce persistă o vreme... dar mai ales, în unele zile, ai obiceiul să te arăți ca și cum te refaci din dezintegrări lângă mine și mă însoțești o vreme în fața ochilor de dinăuntru, aceia care văd în același timp  ce e de-o parte și de alta.

Multiple sunt felurile în care privirile noastre se ating...





duminică, 10 mai 2020

Taine- 13- Dilema

Erați acolo
în fața mea, amândoi
Tu și durerea mea...

Odată mi se spusese
Alege!
Când ai apărut
Am știut:
era clipa alegerii.


Erați acolo,
în fața mea,
Tu și Durerea

Pe ea o trăisem
deplin, paroxistic
Pe tine te priveam
și mă întrebam
ce altfel de durere
m-ai face să simt.

Zâmbeai inocent și sigur
atât de hotărât,
atât de liniștit
atât de dornic

Cum să aleg,
cum aș putea oare,
m-am întrebat
și ți-am spus ...

Ce bine, mi-ai răspus vesel
Liniștit,
hotărât,
dornic
Ce bine!
Durerea este
grădina noastră,
o vom cultiva
cu sori, cu iubire...

Vezi?
alegerea  a fost înșelătoare
tot ce avem de făcut
este să lucrăm împreună în
Grădina de sori!

..........

Suntem aici,
amândoi, unul în celălalt
 Într-o grădină parfumată
de sori, de flori,
de roze și iasomii
Iar inima mea știe
că adevărata alegere
este aceea de a decide
Când începi să cultivi
Semințele Iubirii.