În relațiile noastre există sentimente diverse, multe dintre ele aduc cu felul cum ne simțim față de hrană.
În unele relații avem sentimentul unei senzații continue de foame; oricât am sta împreună rămâne acel gol interior ce se vrea adus la un nivel de subzistență. ori primești prea puțin, ori nici nu ajunge la tine ceea ce oferă celălalt, trăiești mereu cu sentimentul agățării, al unei: „data viitoare mă voi simți mai bine, mai pe săturate.!” Și totul e într-o continuă goană, neadăstare și netihnire.
Există apoi preaplinul, senzația că ești copleșit de preamultul venit de la celălalt; simți ca și cum nici să repiri nu mai poți, totul te învăluie într-o stare de apăsare, presiune, moleșeală uneori, sufocare adeseori. Oricât de puțin ai fi în preajma celuilalt, tot e prea mult. orice pas făcut de a fi cu tine, aduce o și mai mare atenție, presiune, sufocare.
Și există dreapta măsură... acel om cu care orice schimb este hrănitor și trăiești perpetuu senzația de sațietate moderată, benefică acțiunii și dătătoare de echilibru. Gândurile către el se întâlnesc la jumătatea drumului cu gândurile sale către tine, gesturile se împletesc și ele, cuvintele se completează, trăirile sunt simultane. În toată ființa se așază tihna, unduirea îți este lină, aerul din inspir este în echilibru cu expirul. Cunoști și trăiești o pace luminoasă și caldă pe care o simte și celălalt; ea devine de fapt conținutul universului vostru și odată ajuns acolo înțelegi că viața chiar este fair cu tine și că totul merită: tot ce ai trăit, tot ce ai experimentat, tot ce a durut are sens și răsplată.
Există un ceas în care dreapta măsură bate a fix pentru tine și acela este modul Vieții de a ți se dezvălui.
