_ Doar o dată în viață, mi-a zis.
_ Nu, nu pot.
_De ce, m-a întrebat. E cel mai frumos, să trăiești un moment cât să te împlinești.
_ Nu poți înțelege, i-am spus, ar trebui să fii eu ca să înțelegi.
_Vreau să fiu tu, mi-a zis fără să respire.
S-a oprit și respirația mea brusc, am tăcut îndelung. Nu îi plac tăcerile mele, de fiecare dată intervine imediat când se așterne una:
_ De ce taci? m-a întrebat nerăbdător.
_ Te joci, i-am spus cu glas egal.
_Nu, vreau să fiu Tu, a repetat apăsat.
Brusc m-am simțit ca în fața unui pluton de execuție în care toate gloanțele erau trimise în pieptul meu: mai întâi a sosit cel cu: asta e oare iubirea aceea, unică?, urmat apoi de : nu are cum, nimeni nu poate fi altcineva... ajuns în același timp cu : hm, cum adică? și cu : să fie Eu și apoi? ...la scurt timp au ajuns și cele cu : abia ți-ai pansat ultimele răni... fii măcar o dată rațională...ai grijă.... nu o face iar!
Stăteam în acel gol de tăcere, suspendată, sub tirul de gânduri, îmbrățișată încă de tonul cald, ușor amuzat al vocii sale.
_ Acum te joci, i-am spus uniform, fără inflexiuni, ușor apăsat.
_ Bine, mi-a zis, o să mai treacă poate alte luni până vorbim.
***
Cineva, a vrut să fie Eu, dar l-am refuzat...nu sunt pregătită. Sunt în schimb foarte pregătită pentru dezamăgiri, pentru lovituri sub centură și trădări, pentru nepăsare ori respingere, cineva dorește să știe cum e să fii în locul meu, ăsta poate fi miraculosul din viață și eu nu știu să discern, inima mea nu știe să îl recunoască.
Oare când știi cu adevărat că trăiești o minune?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu