Sunt drumuri pe care pornim întâmplător sau dinadins și pe care continuăm să mergem până când se epuizează și odată cu ele, noi înșine. Nevoiți să admitem imposibila continuare e necesar să parcurgem drumul înapoi...cel mai des alegem altă cale dar uneori revenim exact pe unde am trecut inițial... la întoarcere drumul pare mai scurt dar în același timp, în locuri anume avem aceleași trăiri din perspectiva schimbată deja.
***
La fel se întâmplă atunci când ai parcurs tot drumul trăirii în suferință, neiubire, neiertare și ajungi la limita la care orice ți s-ar mai adăuga, nici măcar nu mai ripostezi. E un maxim al suportabilității care a fost demult trecut și la fel ca depășirea unui punct mort de rezistență, ai putea să continui în felul acesta la nesfârșit, precum învârtirea în van a acului pe vinilul discului. Nu se mai aude nici o melodie, ci doar un hârâit interminabil.
Atunci recunoști că pe drumul acesta nu mai e nimic de aflat și îți dorești să revii la punctul zero, ca să o iei apoi pe calea trăirii în iubire și acceptare, în asumare și onestitate, în respect și prețuire. Și te întorci.. dar constați că ai de parcurs aceleași etape, chiar dacă în sens invers...constați că în anumite puncte strategice se reactivează amintiri, ori trăiri cunoscute, dureroase sau amare. Unele retururi pot fi chiar mai dificile decât drumurile inițiale pentru că ele cer alte răspunsuri, alte motivații, alte reacții la aceleași întâmplări. E dificil să revii la iubirea de sine, la încredere, la siguranță și firesc după ce ai parcurs până la nesaț calea neiubirii, neacceptării, respingerii, abandonului.
Și totuși... deșerturile însele înfloresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu