luni, 5 august 2019

O altfel de privire-212- O femeie...un bărbat...

Există un aspect pe care Shakespeare l-a surprins în piesa  ”Îmblânzirea scorpiei” și anume faptul că o anume parte din ființa femeii dorește să se lase îmblânzită dar nu de oricine. Femeia speră în forul ei intim să întâlnească acel bărbat pe care să îl recunoască superior ei sau pe care  să îl simtă  asemenea. Femeia, prin natura ei emoțională aparte, prin fluiditatea ei fiziologică are trăiri pe care, în funcție de sensibilitatea personală le simte mai mult sau mai puțin aprig. Apoi, prin trăirile fizice periodice, femeia învață să devină tot mai puternică. Femeia nu merge la război, nu se luptă cu armele de oțel, nu folosește baioneta, însă în viața ei există   hiroshime încă fumegând.  În sinea ei, își dorește liniștea și armonia și speră,  alături de un bărbat puternic,  să aibă sentimentul că este în siguranță în fața oricăror inamici: fie ei din epoca de piatră ori din psihologia modernă. Femeia își dorește să întâlnească acel bărbat care să fi înfrânt deja zmeul- oricare îi va fi fost înfățișarea- să fie stăpân pe ceea ce trăiește pentru ca astfel să poată clădi împreună ceva durabil. 

Există întâlniri în care după puțin timp se simte diferența de potențial, de energie, de valori și în aceste condiții relația poate să se prelungească atâta timp cât cel care înțelege primul dorește asta. Dincolo de momentul înțelegerii, o relație poate să mai dureze  fie din asumarea celui care a înțeles (el știe că alăturarea a doi poli diferiți creează un transfer care în timp va fi benefic), fie există o formă de echilibrare prin plată (răbdare, smerenie, constanță) care are nevoie de un timp fix. De obicei atunci când termenul se apropie de sfârșit, nepotrivirea devine evidentă și se transformă în atenționări somatizate sau evenimente care te scot de acolo cu forța. 

Există o vreme când o femeie rămâne din sacrificiu, din dependență, din lene, din nevoie în orice relație cu bărbatul care  nu i se potrivește dar există o altă vreme când o femeie nu se mai mulțumește cu un bărbat  care nu îi este egal sau  superior și atunci apare la suprafață acea scorpie care îi sperie pe cei nepregătiți.

Pentru orice femeie neînțeleasă există un bărbat care o înțelege foarte bine și pentru orice bărbat indecis există o femeie care știe deja răspunsul.



Niciun comentariu: