Mai întâi am simțit chemarea: există din timp în timp chemări pe care le simt undeva în spațiul dintre mine și mine, și atunci știu că le voi urma oriunde m-ar duce ele. Când chemarea a fost de netăgăduit au început să apară semne, concordanțe până când am lăsat ca totul să fie...nu mi-am făcut nici un plan, știam doar unde voi ajunge. Încă de la început s-a dovedit altfel decât mai fusese în circumstanțe asemănătoare și până la urmă am înțeles că aveam să fiu fața în față cu tot ceea ce sunt: umbra și lumina mea își dăduseră întâlnire acolo.
Locurile au un anume limbaj care pentru mine este mai direct și mai frust decât cel al oamenilor așa că am trecut prin toate acele locuri care m-au chemat și care aveau să mi se dezvăluie într-un mod subtil, oarecum misterios. Toate aceste drumuri pe care le-am făcut mi-au oferit certitudinea fuziunii între tot ceea ce este viu, vizibil sau nu. Am mers pe jos pe șosele, pe dealuri, prin pădure, pe colți având certitudinea că se întâmplă un act sacru de contopire: știam și simțeam cum făptura mea se unește cu ființa acelor locuri, cum ceva din mine se amestecă cu ceva din acela, cum respirația mea și unda vântului devin una, cum mângâierea soarelui pe trup și pasul meu pe pământ sunt una, cum ceea ce sunt este și ceea ce este, sunt.
Printr-o întâmplare (oare?) am parcurs toate aceste drumuri singură, suficient cât să percep îngerul morții pe umărul stâng și îngerul vieții pe cel drept, cât să îmi simt inima punct de mlădiere într cer și pământ. Prin soarele acela arzător, am dat mâna cu cei doi îngeri și am simțit cum echilibrul se așterne între noi trei: aveam să îi onorez în mod egal de atunci încolo, aveau să îmi fie talere oneste pe mai departe.
Mergeam și mă gândeam la soldații ce mărșaluiau până simțeau cum se tocesc, mergeam și mă gândeam că tot ce este adevărat se arată simplu, se arată onest și curat, că tot ce este adevărat este translucid. M-am văzut o furnică mergând pe un drum al planetei ăsteia, în rotație în jurul unui soare ce punctează pulsul vieții. M-am văzut mergând mereu mai departe, căutând mereu un munte mai înalt dincolo de muntele ce se vede în față. Mi-am știut promisiunile, iubirile și Sufletul, mi-am reaflat chemările, crezul.
Mergeam pe drumuri de țară, pe dealuri, pe șosele, traversam păduri, mă rătăceam, reveneam, ajungeam pe vârf, urcam pe brânci, coboram, întrebam pădurea și duhul ... mi-am aflat contractele de suflet, lucirea și zloata, m-am acceptat. Mai întâi a fost chemarea, apoi s-a produs metamorfoza. Există limbaje și glasuri mai puternice decât orice voce ridicată și există întâlniri mai tulburătoare decât orice aparență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu