duminică, 28 iulie 2019

O altfel de privire 207-Durerea

Există un prag al durerii pentru fiecare dintre noi, o limită a suportabilității. Există tragedii și drame personale și există tragedii și drame sociale care ni le reactivează pe cele personale. Privind limita durerii unui om înțelegi cât a suferit, cât l-a durut.
***
 Există o graniță până la care durerea personală cere durere exterioară, cere răzbunare, cere dinte pentru dinte, și există un ”dincolo de” când știi că totul are alt sens, mai înalt.  Există zilnic războaie fizice, cu sfâșieri de carne și ciuntiri de oase și există zilnic războaie interioare cu măruntaie de suflet ciopârțite. 
***
Nu poți spune care durere e mai aprigă, nu poți face comparații, pentru fiecare dintre noi, în acel moment, altceva nu mai există și prin asta durerea aceea este unică. Există însă un anumit loc în care ajungi cu ființa ta și simți TOATĂ durerea: a fiecărui om, a fiecărui animal ciuntit și chinuit, a fiecărui pom ori plantă strivită din ignoranță sau nepăsare, a fiecărui loc sufocat de plastic ori deșeuri, durerea fiecăruia al cărui drept la viață este anulat. 
***
Există un prag și un necuprins în toate.


Niciun comentariu: