Undeva în pliurile încă puțin explorate ale celui sau celei ce suntem, există o dorință, o atracție ispititoare către plăcerea, aproape extatică pe care o poate produce dezvăluirea din lumea interioară. Nichita Stănescu a surprins această trăire în versul: ”Ea era frumoasă ca umbra unei idei”, ei bine, umbra aceasta a unei idei care ți se arată uneori reprezintă o formă anume de încântare, de bucurie, de incitare care se poate compara cu puține bucurii materiale. Este ceva acolo ce reunește misterul, atracția necunoscutului specifică aventurii, incitarea, adrenalina și împlinirea subtilă, bucuria și extazul laolaltă.
Orice întâlnire în spirit cu cineva care îți stârnește această stare, rămâne un dar neprețuit și deopotrivă pentru un bărbat cât și pentru o femeie, există o dorință nemărturisită sau chiar neștiută încă, de a întâlni MUZA , sub forma acelui alt spirit care să i se potrivească în căutare, în explorare, prin care să vină o altă inspirație și pe care să îl inspire la rândul său.
Dincolo de întâlnirile de suflet în care ai sentimentul de Acasă când te așezi în inima cuiva, dincolo de întâlnirile de trup în care te simți a mirarea de bine în intimitate fizică, există aceste subtile, rare întâlniri în spirit, de o atracție aparte ce produc altfel de contopiri, cu mult mai trainice și mai pasionale.
”Ea era frumoasă ca umbra unui gând,
Între ape, numai ea era pământ”.
Nichita Stănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu