Există multe nuanțe ale vieții ăsteia și cu timpul am învățat să le apreciez, să le iubesc. Cel mai mult însă, mă inspiră și mă atrag aceste nuanțe de catifea, chiar dacă pare de neînțeles, dat fiind că nu există culoarea catifea. Și totuși este atât de vizibilă prin palpabil încât nu îi pot rezista. Culoarea catifea este acel ceva unduios, moale și dulce, plăcut la simțire și la respirat, acel ceva care te învăluie cald și te susține într-o armonie paradisiacă.
Nuanțele de catifea ale vieții mi-au apărut când am despicat miezul de pâine până când palatinul s-a înfiorat în lumina lui, ori când am pătruns cu privirea o anume zare până când eu însămi am devenit aceea, ori când mi-a mirosit a piele de bebeluș în viață, sau atunci când casa a început să râdă cu hohote de arome orientale, ori de bergamote în pârg, dar mai ales atunci când fiorul uimirii a trecut prin toată ființa mea și am știut veșnicia.
Nuanțele de catifea ale vieții sunt acele melodii ce intră prin urechile din suflet, acele atingeri tandre ori vesele, acele zâmbete cu tâlc și mai ales acele complicități tăinuite, acele irizații de lumină venite de niciunde și care lasă dâre curcubee în cale, acele unduiri de lumânări și mirosul extatic de tămâie, acele întâlniri de albastru și verde, ori galben și mov care mă țintuiesc uneori în contemplare mută.
Mai sunt apoi acele trăiri în ploaie ori în vârf de munte, acel univers al pădurii, ori al verdelui de iarbă, petalele de cireș și aroma lor, Fuji în toate anotimpurile, chemările, tainele, umorul, valurile pe glezne.
Viața în nuanțe de catifea este darul vieții însăși pentru fiecare dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu