O mare parte a vieții noastre, noi cei crescuți în educația vremurilor ce considerau emoțiile și exprimarea lor o mare slăbiciune, am trăit fără să putem pronunța cuvintele ”Te iubesc” cu firescul oricărei alte dezvăluiri. Pe atunci, ”Te iubesc” era văzut ca fiind vârful unui munte foarte greu de atins atât ca trăire cât și ca mărturisire. Deși toți doream să auzim aceste cuvinte, ele se pronunțau foarte rar. Odată cu trecerea timpului am învățat să ne deschidem mai mult spre adevărul trăirilor, al emoțiilor și am ajuns să spunem ”Te iubesc” la fel de natural iubitului, familiei, nouă înșine, prietenilor, oamenilor pe care îi prețuim, vieții în toate manifestările ei.
***
După ce dobândim ușurința și conștiința frumuseții exprimării și rostirii acestor cuvinte, intrăm în acea etapă a vieții noastre în care învățăm să prețuim fiecare ”Și eu te iubesc”, toate acele momente în care sentimentele noastre sunt primite și se resfrâng și asupra noastră. E acea perioadă a vieții în care învățăm că nu e suficient să ajungem la deschiderea necesară pentru a simți iubirea și a o manifesta, ci că e la fel de important când ea e împărtașită, pusă în comun, când există lângă noi acel cineva care ne-a făcut să redescoperim acest fel de a simți.
***
Vine în viața fiecăruia un moment în care înțelegem că ” Te iubesc” este un vârf la fel de înalt precum ”Și eu te iubesc” și că acestea două înseamnă fericirea când sunt simțite și exprimate împreună. ”Te iubesc” fără ”Și eu” este precum un mesaj trimis, rămas fără răspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu