Toamna este prin definiție sezonul recoltei dar și pe un anume nivel, cel al despărțirilor... imaginea copacilor din iarnă rămâne aceea arămie a frunzelor din toamnă. Din acest motiv, de câte ori simt toamna am un sentiment aparte de adunare și separare în același timp. Toamnele mele au fost cel mai des cruciale, la fel cum unui copac i se arată imaginea verii ce pleacă și a iernii ce vine.
***
„E toamnă iar” reprezintă deja o anume stare în care ne afundăm cu deliciu, fie ea de nostalgie ori o anume tristețe. Cu timpul am învățat să o iubim și pe ea și să simțim acea plăcere „dureros de dulce”, vorba poetului. Și atunci înțelegem că în orice trăiește pe lume există o toamnă, există un moment al culegerii a ceea ce am semănat și al despărțirii de ceea ce am înflorit cândva.
***
Mult timp, pe retina din suflet ne rămâne ultima imagine pe care am avut-o cu cineva, sau cu ceva de care ne despărțim. Târziu în iarnă, văd încă pădurea arămie a toamnei, de un chihlimbar aprins ce îmi încălzește simțirea. Târziu, după plecare cuiva, văd încă ultima conversație, ultimul gest, ultima trăire dinainte de despărțirea noastră. E ciudat cum parcă totul se estompează, anii, veacul, totul, și rămâne acel ultim moment împreună, acea ultimă trăire.
***
De fiecare dată am pornit fără să mă gândesc la vreun sfârșit, am avut în mine eternitatea... mă vedeam „împreună până dincolo de optzeci de ani”, mă vedeam împreună chiar și neputincioși de vârstă, trăiri, vremuri... și iată că toamna a venit pentru fiecare sămânță, pentru fiecare rod...
Oare cum ar fi viața noastră dacă, chiar de la început ne-am gândi la cum am vrea să rămânem în amintirea celuilalt în momentul Toamnei noastre, în momentul rodului și al despărțirii de dinaintea unei posibile alte primăveri?
Un comentariu:
Daca ne-am gandi? As prefera sa aleaga felul Sursa Creatorul Divin pt mine convins si avand incredere ca voi primi cea mai buna varianta posibila in acel moment pt mine...pt ca tot la iubire imi va ramane gandul
Trimiteți un comentariu