Mult timp a fost ca și cum niște perechi de ochi, tot ai mei dar cumva străini, mă priveau clipă de clipă și mă cântăreau în ceea ce făceam, gândeam, simțeam, vorbeam, arătam. Pe cale de consecință, au existat atât de multe momente când aveam sentimentul că nu mă plac, chiar că mă resping la un anumit nivel. Era ca și cum îmi spuneam „te iubesc, dacă...”
***
Evident, totul, absolut totul era trăit sub acest semn al lui „te iubesc, dacă...” : oamenii din jur, viața însăși... Dar iată că există și acea clipă care aduce simplul „te iubesc!”, singur și deplin, fără umbra lui „dacă...”. „Te iubesc!” pe tine, suflete, ființă, suflu, respirație, trăire și te simt, te înțeleg, accept ceea ce ești și te las să fii în continuare așa cum alegi. „Te iubesc!” Oana din viața asta și Oana din toate manifestările, îți înțeleg ezitările, stângăciile, eforturile, eșecurile și magicele reușite, bucuriile mici și mari, uimirile și extazul. Te admir, te prețuiesc pentru efortul de a crește, îți înțeleg ispita renunțărilor și a retragerilor în pustiul ființei în lipsa pustiului fizic... te înțeleg și te iert pentru tot ceea ce ai considerat eroare, lipsă de constanță, lașitate. Știu că atât ai știut și atât ai putut în acele circumstanțe, știu că există niște limite personale ale fiecăruia și că atunci când dăm înapoi este pentru că ne lovim puternic de câte una din ele. Te admir și te prețuiesc și la fel simt pentru această manifestare care se numește lumea noastră.
***
Există un anume prag pe drum fiind, când vezi deodată Frumosul și Urâtul și forța din spatele fiecăruia și înțelegi că totul pe lume are nevoie de două puncte de ancorare: între Cer și Pământ, între Trecut și Viitor, între cel care ai fost și cel care vei deveni, între Bine și Rău, între Ordine și Haos, între Frumos și Urât, între Înger și Demon. E ca și cum viața noastră este fluviul ce are nevoie de ambele maluri pentru a curge și le acceptă pe amândouă, nefiind cu adevărat niciunul dintre ele. Fluviul se sprijină pe albia formată între maluri, dar el este curgere, belșug, rod, transformare.
***
Și vine și acel moment când înțelegi și accepți că totul este împreună pentru a putea ființa: și albia, și malurile și apa și curgerea, și cântecul și vântul ce mângâie unduirile, și pietrele, și peștii, toate există în același timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu