Poate că tot ceea ce trăim este doar un balans menit să ne redea nouă înșine... poate că tot ceea ce trăim este doar succesiunea de întâmplări menite să ne îndepărteze și să ne apropie de noi. Este înșiruirea de acei oameni ori circumstanțe ce ne atrag în afara noastră, pentru că e nevoie să ne extindem cunoașterea, să ne impregnăm de îndepărtare, să lăsăm amprenta noastră în altceva, și apoi sunt acei oameni ori circumstanțe ce ne însoțesc pe drumul înapoi, spre miezul nostru. Există o amplitudine specifică fiecăruia, dincolo de care parcursul nu e posibil și fiecare viață este despre cât de departe poți ajunge fără să uiți de tine, de sâmburele, de axul tău.
***
Dacă însă reușești să ajungi suficient de departe vei descoperi că niciodată nu te desparți de tine, că de fapt în egală măsură ești peste tot și pestetotul este în tine și poate că viața este ca o felie de tort: blaturile au fost puse pe rând, dar tu mănânci din toate în același timp când formezi o îmbucătură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu