Treptat drumul s-a schimbat... poteca făcută de un alt drumeț dinaintea noastră a devenit urme de pași inegali presărați prin omătul înalt. De atunci zăpada a început să se insinueze treptat pe porțiunea de piele aflată imediat deasupra ghetei. Când simțeam ca o arsură, mă aplecam și dincolo de pantalon descopeream zăpada lipită de piele care devenea gheață. O îndepărtam cu grijă din cuibul ghetei, din pliurile pantalonilor și porneam iar. Treptat pantalonii au devenit scoarță tare iar pielea din apropierea ghetei, deasupra gleznei a trecut prin nuanțe de roz roșu. Apoi a fost acel moment al preamultului și a venit gândul renunțării, doar că eram într-un punct în care singura opțiune era drumul din față..
Atunci mi-am pus în cap gânduri pline de șoseaua ce ne aștepta undeva în față, de aroma ceaiului pe care aveam să-l beau jos, de căldura amețitoare din tren ... Drumul era de acum nefăcut și era nevoie să intrăm mai mult de jumătate de metru în zăpadă ...la fiecare pas aveam sentimentul că înaintez având greutăți atârnate de picioare. Pielea de deasupra ghetei nu se mai simțea... era foarte rece și roșie ... uneori simțeam o înțepătură pe partea din față a piciorului și atunci mă aplecam și îndepărtam pe cât se putea gheața formată în scoarța pantalonului.
Sunt de câteva zile în căldura casei și observ cum în locul pe care îl știam cel mai afectat nu e nicio urmă, în schimb, pe partea din spatele gambei, cea care m-a îngrijorat cel mai puțin pe parcursul drumului pielea ustură și a luat treptat o culoare maro de arsură ca și cum flacăra gheții a consumat acea porțiune.
Privesc acea pată usturătoare de pe piele și mă gândesc la o altă gheață, aceea a sentimentelor unui om pe care îl iubești vreme îndelungată, lângă care stai mult timp și care lasă o altfel de arsură, pe pielea dinăuntru. Sunt pe lumea asta arsuri la vedere și sunt arsuri invizibile făcute de altfel de ghețuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu