Adeseori privim momentul de ”Rămas bun” ca pe o întrerupere definitivă a ceea ce trăisem până atunci, ca pe un sfârșit trist a ce a fost. Uneori chiar trăim cu spaima lui ”Rămas bun” chiar dacă el nu pare să fie anunțat de nimic și atât de mult și des ne temem de el încât până la urmă chiar se întâmplă, ca o confirmare a ceea ce construiam deja în noi.
”Rămas bun” e în fapt ceea ce rămâne bun și frumos în noi și în existență după momentul în care înțelegem că drumul pe care suntem nu mai poate continua fie în direcția inițială, fie în compania respectivă. Fiecare dintre noi este mai degrabă legat intim de calea vieții sale decât de orice altceva poate întâlni pe ea, astfel că orice alte legături sau atașamente trăite excesiv produc tulburări greu de îndreptat.
Menirea noastră este ca din tot ceea ce trăim, din tot ceea ce simțim ori împărtașim să avem măiestria să facem să rămână ”bun” și valoros indiferent dacă mai este sau nu în preajma noastră fizic. Orice trăiește pe lumea asta are o creștere și o descreștere în forma sa, orice există parcurge sinusoide grațioase prin timp și atunci când ceva, orice din viața noastră ajunge la punctul minim de a fi, când simți că nu mai poți crea, ființa, trăi ceva armonios, nou, împlinitor, când simți că ceea ce trăiai până atunci nu mai poate aduce bucurie, inspirație, înflorire, e momentul să păstrezi ceea ce a fost frumos, ceea ce a fost deplin și să mergi mai departe.
Pomul vieții fiecăruia dintre noi, se îmbogățește periodic prin roadele gustoase ce au rămas pe ramurile diferitelor etape. Cu vremea, ele devin și mai prețioase, și mai pârguite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu