La un anumit soroc am știut... unii i-ar spune resemnare, alții i-ar zice abandon, vor fi și din aceia care o vor numi lașitate ... Am știut doar, fără nimic altceva. Mai întâi a fost o anume liniște, toate simțurile se aliniau într-un fel de linie, fără sinusoide, fără bip-uri, totul curgea atât de lent în mine încât era ca și cum ar fi devenit nemișcat. În acea liniște mi-am simțit toți demonii anesteziați și am îmbrățișat clipa. Am fost de acord într-un colț din mine să asist fără să mă opun... și am asistat; am asistat la treceri din ființă în neființă... ale unor plante, ale unor animale dragi, ale oamenilor care au fost cândva familia care m-a născut în această viață. I-am petrecut cu un fel de solemnitate venită dintr-un ancestral neștiut, cu un anume ritual ce se voia împlinit și fizic. Mama a trecut dincolo punându-și capul pe umărul meu drept. Atunci, în acea liniște deplină care mă locuia, am împlinit ce se voia împlinit, în timp ce în pântecul meu un prunc de trei luni își continua creșterea spre viață. Atunci am simțit că pot lăsa misterul vieții să trăiască prin mine.
Astăzi am simțit deplin chemarea ritualului de trecere spre „dincolo” a ființei care este uneori o relație. Toți știm că atunci când doi oameni trăiesc o vreme alături, între ei se naște ceva ce este doar al lor, apărut din ceea ce reprezintă fiecare, asemeni unui copil. O relație este, la un anumit nivel, copilul a doi oameni, și așa cum un copil are nevoie de afecțiunea și atenția ambilor părinți pentru o dezvoltare normală, tot așa și relația se dezvoltă armonios din grija și afecțiunea ambilor parteneri. Uneori, relația rămâne în grija unuia dintre cei doi, alteori este adoptată de altcineva, câteodată este ucisă din eroare sau cu bună intenție. Există însă o vreme când relațiile mor din lipsă de hrană, li se scurge energia și slăbesc treptat până când ... dispar.
Astăzi simt nevoia să împlinesc un ritual al trecerii în altă dimensiune a relațiilor care și-au atins sorocul. Se spune că atunci când un om este pregătit să moară, cei care îl „trag” înapoi îi creează o mare suferință. Poate că e adevărat, poate că e despre altceva, nu știu. Știu că astăzi las să se ducă în deplină liniște „ființele” care reprezintă toate relațiile ce nu mai au menirea să-mi trăiască.
Vă mulțumesc pentru tot ce am trăit împreună, pentru bucurii și tristeți, pentru sincronicități și adevăruri, pentru contopiri și pentru „jocul vieții” care ne-a găzduit. Vă recunosc valoarea și vă las să fiți oriunde vă este menit mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu