„Oamenii care îți greșesc este pentru ca să îți dai seama că nu ești pe drumul bun” a spus cu glas egal, zâmbind și privindu-ne pe rând.
***
Sunetele mi se înșirau unduioase pe auz, se repetau cu încăpățânare în gând, intrau în vocea dinăuntru...
Drumul bun, m-am întrebat? Ce e în neregulă cu drumul de până acum? ... Mi-am luat tot timpul necesar revederii parcursului propriu prin noua lentilă... dezamăgirile, trădările, respingerile, neasumările, amânările, neiubirea, trăite din partea celor din jur au avut mai întâi o manifestare asemănătoare în mine: eu m-am trădat făcând pe plac altuia, eu m-am respins acceptând ceva ce nu mă bucura, eu m-am grăbit să fac lucruri când aș fi vrut să mă odihnesc, eu am evitat să pun întrebări când era necesar ca o situație să fie limpezită... toate fuseseră în mine la fel ca și în ceea ce am trăit apoi.
Și atunci, m-am întrebat, dacă toate sunt deopotrivă în noi și în afara noastră, cum știm care e drumul bun, care e calea potrivită pentru noi? Acum, când scriu acestea, cred că Drumul meu cel bun este format dintr-un fascicul de drumulețe care, asemenea râurilor se adună toate într-un fluviu; drumul meu și al fiecăruia este asemenea fluviului care are o curgere și un sens indiferent de câte ape ajung în el; un râu care se varsă în el îi adaugă forță, dar niciodată nu îl abate din albia sa Tot așa, am înțeles că Drumul meu este format din multiplele căi care îl alimentează și că fiecare asta ar trebui să facă: să îi adauge forță, frumusețe, contur. Noi toți avem de-a lungul unei zile de lucrat pe mai multe direcții: a menținerii ființei noastre într-o stare de sănătate optimă, a aranjării locuinței noastre, a îndeplinirii sarcinilor zilnice la locul unde profesăm, a creării de situații și idei noi, a menținerii armoniei în relațiile noastre de rudenie, de prietenie sau de dragoste, a creării de situații plăcute de recreere și odihnă ... sunt atât de multe și, în funcție de capacitățile noastre, pot deveni și mai multe. Atunci, un bun mod de a înțelege cât de mult ne abatem de la drumul nostru cel bun în anumite momente este să ne oprim și să privim în jur: toate părțile implicărilor noastre merg în același sens sau există o bună parte care trage în direcție opusă? Iar dacă nu ne putem opri, e important să observăm câtă forță ne aduce înaintarea în acea direcție, câtă energie primim pe măsură ce înaintăm.
Acum, în acest moment al vieții, cred că drumul cel bun al fiecăruia dintre noi este atunci când continuând să mergi ai claritate și nu ceață, ai tot mai multă forță pe măsură ce avansezi și dorință de a continua.
***
Ca orice drum, viața însăși are acele perioade de adăstare, de repaus și refacere după o etapă de mers. Cum în orice parcurs pe jos există hanul ori hotelul ori cabana în care drumețul găsește adăpost, căldură, hrană, odihnă, tot așa, în viața fiecărui om există acele perioade în care e necesar să-și ia exact timpul ca să se refacă, să înțeleagă ce a făcut să îi vatăme picioarele, (ori inima, ori rațiunea, ori stima de sine) dacă a suferit de dureri, bășici ori bătături în parcursul anterior (dezamăgiri, trădări, manipulări, lipsă de respect, etc), să ia măsurile necesare și să pornească din nou, în zori, cu forțe noi, cu elan și grijă la următorul parcurs până la următorul han, următorii zori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu