Adeseori mă opresc din a face ceea ce făceam ... de curând am aflat că mă opresc atunci când ceea ce urmează ar putea crea instabilitate și eu evit instabilitatea. E posibil să fie așa... de când am amintiri am dorit echilibrul și pacea, dar în mod contrar am trăit mai ales dizarmonii, certuri, dezechilibre, instabilități. Într-un moment de iluzie am decis să mă opresc din a trimite chiar iubire și am intrat pe zona glissării în care totul se întâmplă doar, în care totul curge fără un scop ori țintă.
Am trăit altcumva timp de câțiva ani și am continuat astfel până într-o seară când am înțeles că nu mai vreau să mă culc cu mine... da, am avut conștientizarea faptului că nu îmi eram o companie ușoară și că presiunea pe care o simțeam în preajma mea devenise de nesuportat.
Prin urmare am decis să îmi schimb felul cum îmi vorbeam, felul cum mă purtam față de mine și, implicit, față de viața însăși.
***
Vine un moment din viața unui om în care se vede clar și atunci decide să facă totul altcumva... să își schimbe felul cum își vorbește prin vocea interioară, să își modifice felul cum se comportă față de sine, să găsească un alt mod de a se însoți prin clipele și zilele și nopțile sale, să își schimbe felul în care se întoarce zilnic la viață.
În viața unui om există acea clipă de epifanie în care înțelege că totul chiar depinde de el însuși, de felul cum lasă viața să treacă sau nu prin el, de felul cum se poartă, cum simte, cum gândește, cum face fiecare gest, cum simte fiecare zi, fiecare trecere.
***
La un moment dat, există acel sentiment că ești în această lume fără să îi mai aparții și că privești în timp ce trăiești ... de atunci încolo moartea nu își mai are sensul cunoscut, faptul că trăiești fizic sau nu reprezintă doar una din fațetele felului în care experimentezi viața și începi să fii atent la ceea ce îți stă în putință, fiind în acest trup... pentru Calea ta și a celor pe care îi întâlnești, pentru Evoluție și Viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu