marți, 18 februarie 2020

O altfel de privire-221- Umbră-ne

Treceam pe culoar și am privit fugar pe fereastră. soarele ieșise luminos și privirea mi-a alunecat pe un stâlp din curte. Nu puteam să-mi desprind privirea de pe el: soarele lumina totul cu o anume aură particulară, iar stâlpul acela lucea pe spate cu o lumină argintie iar în dreptul său, pe asfalt se lungea un contur negru: umbra sa.

Treceam pe culoar și știam că acolo era un mesaj pentru mine...am privit îndelung acea secvență până când am prins un înțeles: umbra oricui- obiect sau ființă apare doar în prezența luminii.  M-am gândit apoi la oameni și la umbrele lor, la numeroasele situații câmd bunele intenții mi-au fost primite cu reproșuri, ori replici tăioase. Atunci am preferat să-mi închid inima, ignorând că de fapt adăugam un plus umbrei care nu onora pe nimeni.

Lumina are și această menire, de a arăta conturul umbrei dar asta nu o face să înceteze a se manifesta, așa că, chiar dacă la lumina din inima mea vor apărea umbrele din jur, nu o voi mai stinge doar ca eu sau alții să nu se simtă stingheriți.  Voi lăsa lămpașul să se deschidă cât mai mult, până când lumina sa își va fi atins menirea...până când, de ce nu, vom lăsa firesc să ni se aprindă  sufletul tuturor, chiar dacă asta ar însemna să fie la vedere cu umbrele sale cu tot.


Cum ar fi să devenim vizibili în ceea ce ținem atât de  ascuns?



Niciun comentariu: