Adeseori, în relație fiind simțim tristețe când partenerul răspunde diferit de ceea ce ne dorim sau ignoră prezența noastră... Ne doare fizic, ne simțim copleșiți. La început nu înțelegem prea bine de ce avem acele stări, apoi, cu timpul aflăm că ne doare de fapt imposibilitatea manifestării a ceea ce avem de dat în acea situație. Sunt daruri pe care dorim să le oferim și care ne sunt refuzate repetat...
***
Vedem că sunt perioade când putem pune în comun mai mult sau mai puțin în funcție de misiunile în care suntem implicați, dar și că, adeseori primim după legile necunoscute ale unui joc invizibil al hazardului, în mod inegal față de cât oferim. Și trecând prin ani, prin relații, înțelegem într-un final că totul este de fapt despre ocazii de a ne manifesta, de a trăi anumite gesturi pe care vrem să le facem, de a trăi anumite sentimente pe care vrem să le simțim, de a trăi anumite situații în care vrem să ne aflăm... de a trăi deplinul nostru.
***
Și apoi vine o altă vreme în care ne dăm voie să trăim toate ce le-am dorit, indiferent dacă ne sunt permise ori refuzate de acțiunile, gesturile, trăirile celorlați. E acea vreme în care ne bucurăm deplin de ceea ce suntem și ce manifestăm în viață, de întregul nostru pe care îl lăsăm să ființeze și care dacă este refuzat ori ignorat știe să creeze alte ocazii ori alte forme de a se împlini.
***
Abia atunci aflăm că de fapt este vorba despre viață și jocul ei, și ne dăm voie să fim ceea ce vrem cu adevărat să fim.
