Mărgelele

Precum boabele rotunde strălucind multicolor, așa mi-am cizelat trăirile și episoadele înțelegerii în viață, până când, ajunse la un anumit număr, le-am înșirat pe firul sidefiu al zilelor și le-am purtat cu bucurie prin alte anotimpuri. Uneori le mângâiam rotunjimea și le pipăiam conturul în timp ce înțelepciunea închisă în fiecare boabă își lăsa fluidul cunoașterii să se răspândească în fire. 

Mi-am așezat șiragul cu mărgelele trăirilor în jurul sufletului, în jurul mijlocului, în jurul gâtului, l-am purtat cu rochii înflorate, cu bluze brodate, cu șaluri de mătase, cu învelitori de cașmir... l-am purtat singură sau în companie, cu veșminte și nud... mi-am ținut șiragul lângă inimă și strălucirea lui eram eu însămi.

Deodată, într-o zi obișnuită am simțit un altfel de frig și mi-am aflat mărgelele împrăștiate în colțuri de viață știute și neștiute, risipite la vedere sau ascunse, cu fărâme de fir mătăsor zdrențuite peste tot. O mână nevăzută, ori un anume tăiș, ori poate doar încrucișarea unor foarfece măiestre fărâmase șiragul strălucirilor vetuste de acum. Mărgelele mele se dovediseră de o fragilitate nebănuită,  ascunsă de culorile amăgitoare. M-am gândit doar o clipă dacă să adun ce se mai putea sau să le las acolo unde se rostogoliseră. 

Le-am lăsat...

Cireşul

Ninge peste noi, cireşule, stropi albi delicaţi
Acoperă-ne, cireşule, cu  dantela ta efemeră,
Colindă-ne, cireşule, prin plete şi pe buze,
Stropeşte peste pleoape, pe obraji şi prin gene
Picuri de arome dintr-un alt tărâm,
Venite pe plutirea unui zbor de năframă  zânatică.

Înmiresmează-ne, cireşule, cu petala scurtă a nemuririi,
Pune peste noi, cireşule, seninul ce-alungă aleanul toamnei
Sădeşte în noi, cireşule, în mraniţa inimii noastre
Seminţele iubirii de înger, iubirii de om, iubirii de toate
Înveleşte-ne, cireşule, cu parfumuri şi catifele de sidef,
Să- nflorim şi noi  prin ramul tău,
Să ne mai naştem iar, să ne mai trăim din nou,
Să ne înviem din  viaţa cea dintâi, cireşule de-april.

Cocktail

 Cât timp nu te iubeşti,  atragi în jurul tău oameni care se poartă la fel cu tine; nu le pasă cu adevărat şi nu te iubesc. Iubeşte-te!

***
E momentul să nu te mai risipeşti dăruind iubirea ta tuturor şi să uiţi de tine. Dacă nu te iubeşti pe tine, nici pe oricine altcineva nu îl poţi iubi, te minţi doar. Iubeşte-te!

***
Nu e dovadă de egoism, corpul tău îţi spune de ceva vreme, sufletul tău îţi trimite mesaje de când se ştie: revino la tine, iubeşte-te!

***
Citesc în mod repetat , aud zilnic, găsesc chiar şi pe pereţii gării din oraş: IUBEŞTE-TE! paradoxul este că nimeni, niciodată nu m-a învăţat cum să mă iubesc; mi s-a spus doar să împart cu ceilalţi, mi s-a arătat cum să transmit celorlalţi din cunoaşterea mea, mi s-a oferit exemplu personal de parcurs, însă în viaţa asta nu mi s-a arătat vreodată cum să mă iubesc. Mi s-a spus cum să mă relaxez, am aflat   cum să-mi ofer anumite bucurii hedoniste, mi s-au împărtăşit tehnici de aflarea unor trăiri mai neobişnuite în viaţa cotidiană a cetăţii, însă cum să mă iubesc nu mi s-a arătat.

***
Poate că de fapt nu m-am văzut niciodată cu adevărat. Cum  poţi iubi pe  cineva pe care nu îl cunoşti?

O altfel de privire (4)-iubire, leac de alean

În  viaţă fiind, s-a aşezat pe o margine de timp şi a lăsat să fie în acea iubire. A venit ca de obicei, cu nuanţe de gând întrezărite, cu zbateri  uşoare de suflet, cu zbor de dorinţe. Încet, încet  s-au înălţat amândoi şi atunci ea a văzut cum  totul era diferit: a văzut cu mirare că  EL îi apărea  pe rând cu chipul  foştilor iubiţi, ba chiar şi când vorbea cu el în gând îi venea în minte constant vreun alt nume din trecut. Apoi a venit vremea în care îi părea că  orice om cu care  vorbea era el deghizat. A urmărit de câteva ori iluzia asta până când a dispărut complet din ea. S-a succedat alaiul tuturor scenelor dureroase uitate: o precizie chirurgicală le scotea de prin ungherele ascunse şi le răsucea până deveneau simple imagini dezafectate care nu o mai încercau.

 Cel mai mult a mirat-o  faptul că el nu se arăta la fel: era mereu altcineva până când a reţinut vreo trei, patru variante diferite ale lui; nu a înţeles niciodată ce îl făcea să se schimbe şi ce îi declanşa trecerea de la un fel de a fi la altul., însă cu timpul a rămas un singur EL bine conturat. 

***

 Cum simţea vindecarea  alte piese din mozaic îi apăreau: întâlnea oameni care ar fi vrut să fie EL, oameni frumoşi care băteau la uşa din suflet. Zâmbea liniştită pentru că ştia că el fiinţează de mult în inima ei.

 Uneori reveneau  clipe când nu-l înţelegea;  părea  a fi tulburat. Era ca şi cum prin căi diferite voia să verifice dacă este cu adevărat în inima ei, dacă nu se lăsa înşelată, dacă nu era iar iluzia binecunoscută.  Încerca în dinţi viaţa şi iubirea lor precum obişnuiau cei din vechime să verifice monedele.   Ca şi cum aurul pur pe care îl tot descoperea îl descumpănea: fusese atât de convins că nu există încât căuta oriunde falsul; fericirea îl   durea, îl speria prezenţa ei. De aceea fugea periodic de lângă ea, ca să retrăiască tristeţea veche, îşi punea platoşa care îl apărase altcândva dar  acum îl incomoda. Era ca în cămaşa otrăvită, nu găsea tihnă în ceea ce fusese şi nu accepta pacea prezentă.

***

Undeva, dincolo de pământean erau ei doi, ţănându-se de mână; se priveau şi se mirau cum de nu reuşesc să se găsească unul pe altul în cotidian.

Sache que je...

„Ce cauţi aici, pe Pământ? îl întrebă vulpea pe Micul Prinţ

Caut oamenii, spuse el. Caut prieteni. Vino şi joacă-te cu mine, sunt atât de singur.

Nu pot să mă joc cu tine, nu sunt îmblânzită, spuse vulpea.

...

Se poate, dar am multe lucruri de descoperit, spuse Micul Prinţ

Nu putem cunoaşte decât ceea ce îmblânzim, spuse vulpea.”

***

„Este jucăria mea, spuse puştoaica de trei ani. EU am cunoscut-o!”

***

Sache que je... să ştii că eu, la fel ca şi tine, am venit să arătăm iubirea pe Pământ. Iubirea fiecăruia e un fel al lui de a Cunoaşte.

Să ştii că eu am venit să îţi arăt că poţi cunoaşte într-un mod ingenuu toată viaţa. Am venit să te fac să simţi din nou bucuria cristalină şi zâmbetul. Am venit să îţi laşi inima să înflorească şi să simtă o altă inimă. Am venit ca să te las să mă cunoşti, să ştii că iubirea e diferită dar există în fiecare din noi, mereu.

Am venit ca să îţi arăt „cântece şi ghiduşii” demult uitate, să-ţi pun miros de pâine caldă în desaga zilnică şi să-ţi aştern un zâmbet în cale.

Am venit ca să mă las ştiută şi ca să cunosc iubirea de la tine.

Sache que je...

Sache que je...

***

Am venit să creez legături...am venit ca să ne îmblânzim.

Când iubirea vă face semn...

Iubim la orice vârstă cu iubiri diferite de fiecare dată. Aflăm din legende despre iubirile aparte, în care îndrăgostiţii trec prin timp şi prejudecăţi, înving chiar şi eternitatea. Ne surprinde acest fel de iubire, ne atrage, ne-o dorim.

Într-o zi, chemată cu ardoare, ea vine. Este o iubire care nu se compară cu nimic din ceea ce ştiam până atunci. E atât de curată şi limpede, atât de strălucitoare încât doar atingerea cu boarea aripilor sale ne transformă şi ne purifică.

E iubirea Isoldei şi a lui Tristan, a lui Lancelot şi a Guenievrei, e iubirea care face să se îmbrăţişeze trandafiri pe morminte, care creşte în timp, care inspiră şi mişcă inimile prin vremuri.

***

E iubirea noastră, e iubirea pe care o aşteptam mereu. Ea ne transformă, ea ne aduce alături şi ne uneşte peste distanţe uriaşe, ea ne vorbeşte prin inimi şi prin eter, ea ne duce cu ea.

„Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul!” K. Gibran -Profetul

The rhythm of my heart...

Dintotdeauna, pentru iubire şi în numele ei s-au petrecut marile tragedii şi marile miracole. De-a lungul vieţii trăim momente de înălţare divină şi momente de infern din cauza acestui sentiment şi declarăm că nu le înţelegem pe femei sau pe bărbaţi. Ne declarăm diferiţi şi nedreptăţiţi.

***

Mult timp am crezut că stările triste prin care treceam se datorau parcursului personal, însă într-un anume moment am realizat că e altceva. Am vorbit cu oameni asemănători mie sau diferiţi care trăiau aceleaşi sentimente, chiar şi cu prietena mea din copilărie, născută în aceeaşi zi, lună şi an ca şi mine şi care a ales alt parcurs în viaţă, aproape total opus celui pe care mersesem eu şi care, în momentul reîntâlnirii noastre avea aceleaşi doruri neîmplinite ca şi mine. A fost ca un duş rece şi am mulţumit pentru această revelaţie. Răspunsul trebuia să fie altundeva.

M-am gândit apoi la momentele în care un bărbat anume pare perfect sufletului meu, pentru ca după o vreme să îmi pară străin. Am revăzut clipele când mai mulţi bărbaţi păreau potriviţi mie în acelaşi timp şi clipele când nici unul din ei nu mi se mai potrivea. Am retrăit emoţia comunicării unice, fără vorbe cu sufletul altui bărbat ca şi cum mi-ar fi cunoscut viaţa toată, dar şi nedumerirea ferecării oricărei punţi dintre noi. Am trăit căldura iertării şi a iubirii fără condiţii...Punţile erau tot acolo: uneori descuiate, alteori ferecate.

***

M-am reîntors în inimă, m-am cuibărit în miezul ei şi am stat acolo o vreme. În inimă e cald şi bine, e amiros ingeresc şi e lumină. Şi mai e ceva în plus: ea, inima dansează! Ăsta e felul ei de a exista, de când apare, până când dispare, inima dansează dansul iubirii: îşi deschide delicat braţele urmează armonia clipei şi le lasă apoi în jos desprinzându-se din îmbrăţişare. Inima are ritmul ei dat de dorurile noastre, de gândurile noastre, de idealurile noastre. Inima ştie toate acordurile dansurilor de iubire şi nu e vina ei că dansează uneori rock în momentul în care inima celui de lângă noi e la blues.

***

Am înţeles că  noi nu iubim absurd şi la netimp, că nu e nimic aiurea în felul nostru de a simţi iubirea ci dimpotrivă , că noi toţi ştim să iubim.

Momentele de iubire magică pe care le-am trăit au fost dovezi de sincronicităţi de ritm.

Orice dans se învaţă când îţi doreşti şi atunci când trebuie, apare şi partenerul potrivit ţie.

Fiecare Om este un Mic Prinţ ce are un trandafir doar al lui,  unic în lume pentru el chiar dacă pe tot Pământul sunt miliarde de grădini de trandafiri.

http://www.youtube.com/watch?v=frCt63-v-9Y