Gânduri noi

•  Singura reparație posibilă în univers este prin fapte (ca plată pentru ce s-a greșit).
• Omul care te iubește are un fel anume de a te privi și a-ți căuta privirea.
• Poate părea uimitor, dar iubirea și onestitatea se manifestă asemănător, uneori identic.
• În orice pe lumea asta există o limită și un sfârșit: la fel și cu suferința.
• Oamenii care iubesc viul nu pot răni cu intenție sau premeditare, nu este în structura lor.

Gânduri recente...

•  Cînd ușile la care bați fie nu se deschid, fie se închid după un timp anume, poate fi o formă de protecție din partea vieții; pe drumul acela nu mai era nimic de folos pentru menirea ta
• Tot mai puțin știm să ne purtăm firesc în fața unui „DA” și foarte mult construim și argumentăm „NU”
• Fiecare viețuitoare din această lume are un mediu în care înflorește și care îi favorizează deplina dezvoltare, un mediu în care trăiește fără a excela și un mediu în care își consumă energia pentru a supraviețui. 
• Cînd oamenii se simt nesiguri, depășiți de situație ori înfricoșați, fac apel la pedepse ca formă iluzorie de reechilibrare. 
• Bărbații echilibrați nu se tem de sexualitatea femeilor; femeile echilibrate nu se tem de slăbiciunile bărbaților. 
• Trăirile și emoțiile întâmplărilor din realitatea obiectivă și din cea virtuală sunt aproape identice; rezultatele sunt categoric diferite; din această cauză virtualul pare mai comod, din lipsă de asumare. 

Gânduri de sfârșit de an

 În timpul acesta, pe care îl numim an, am trăit multe și am învățat mult. Duc cu mine mai departe următoarele înțelesuri:

• continuă să fie foarte important atât pentru sănătatea personală cât și a celorlalți să știi cu precizie ce vrei, acel ce vrei cu adevărat
• există multă confuzie între iubire și orice altceva, în special atracție sexuală
• într-o viață de om poți întâlni foarte puțini oameni care să îți accepte  umbra 
• foarte rar ne amintim că pentru orice întâmplare plăcută sau nu, a fost nevoie de doi și că niciodată meritul sau „vina” nu sunt doar într-o singură parte
• ceea ce facem în secvențe mici,  la fel procedăm și în mare, în viața noastră; de exemplu modul cum șofăm arată cum ne comportăm în viață, în relații 
• ce valoare are „te iubesc!” dacă nu reușește să facă un pic mai bine pe lume?
• un aspect important referitor la felul de a fi al unui om îl are și modul cum abordează o întâlnire, ora la care ajunge, dacă dă semne de pe drum, când pleacă, ori când ajunge, dacă vine la timp sau dimpotrivă. Un om care știe să își aranjeze toate astfel încât să ajungă la ora anunțată la întâlnire, este acel om care a trecut multe etape în șlefuirea sa. 
• rațiunea fără intuiție este failibilă.

La mulți ani și fiecare să trăiască tot ce e mai bun pentru sine și evoluția sa! 

O altfel de privire-202- Începutul și sfârșitul

Începutul și sfârșitul sunt fețele aceleiași monede, ele sunt întrepătrunse în orice moment. orice început conține sfârșitul acelui lucru, orice DA spus cu tărie cuiva este un Nu spus cu certitudine altcuiva, orice naștere întru ceva este o moarte întru altceva, fiecare apus este un răsărit și fiecare răsărit este apusul dintr-o altă lume, fiecare înmugurire este o desprindere la prima brumă serioasă și fiecare Bun venit este un Adio! 

Trăind în aceste două aspecte înțelegi că de fapt suntem cu adevărat curgerea clepsidrei și că asta este constanta noastră. Între timp mai făurim ceva,  mai creștem în simțire, mai visăm, mai adăugăm nisip...

Între doăuă fire de nisip ce cad suntem o veșnicie și niciodată, nimic nu va mai fi asemenea...suntem o infinitate de vieți într-o  infinitate de secunde, într-o infinitate de fire de nisip ce cad între un început și un altul. Suntem o continuare permanentă și totul, absolut totul există pentru că noi existăm. 

Nu am să știu ce a fost înainte de nașterea repetată, nu mai vreau să știu...

Este iar un răsărit, clepsidra a fost iar întoarsă și totul începe  să curgă ...

51! 

Gândul de fiece zi

Gândul de viață

Învață, fii isteață, fă calcule, imi spunea mintea! Fii mereu bună, șoptea inima! Până în prezent bunătatea m-a apărat și m-a ghidat mai bine, mai ales atunci când mintea era oarbă, surdă sau chiar analfabetă.

Gânduri -2

•  dacă îți dorești ceva, important e să te întrebi întâi cât de pregătit ești să obții acel lucru.
• faptul că ți-ai dat voie să iubești și să faci pentru omul iubit orice îți aduce o liniște nesperată când acea relație se termină
• să fii sincer e mai bine pentru sănătatea și liniștea sufletului: îți va fi cumplit de greu să trăiești cu gândul că  ceilalți au știut mereu când te prefăceai 
• cea mai mare greșeală a bărbaților e să ignore intuiția femeilor
• cea mai mare slăbiciune a unui cuplu e când se conduce după rațiunea ambilor
• cea mai mare înlelepciune e atunci când înțelegi cu adevărat că poți avea totul neavând nimic
• fericirea  e atunci când îți urmezi calea personală
•  mintea  îi face pe oameni să își uite natura

Gândul săptămânii

Traiul în grup pe o perioadă anume îți arată nivelul la care ai ajuns să te cunoști, să te accepți, să te iubești. 

Alte gânduri...

Presimțeam că nu ești cel care mi te arăți așa că am vrut să te știu cu adevărat ...și atunci te-am văzut cu ochii divini.

***

Problema oamenilor nu este că nu sunt iubiți cu adevărat, ci că atunci când sunt și chiar mai mult decât pot spera, nu le vine să creadă și umbresc ce ar putea fi de fapt.

***

Uneori, când te detașezi și îți muți atenția de la ceva ce te ținea foarte prins, nu numai că te simți mai liber, dar se desfac și legăturile acelora care erau hotărâți să te separe de acel lucru.

***

Există o vreme pentru a învăța când și cum  să te desprinzi în mod frumos.

***

Există o vreme când înveți să asculți și există o vreme când înveți să te confesezi.

Ce faci cu inima ta

De puține ori ne gândim la acest aspect, la ceea ce facem cu inima noastră.

În primul rând e vorba despre modul cum ne purtăm cu ea, dacă o îngrijim, dacă o scutim de tristeți, de emoții negative, dacă ne gândim cum o afectează furia sau gândurile negre, dacă avem grijă să îi asigurăm liniștea, căldura iubirii, dacă îi lăsăm pe ceilalți să o rănească în vreun fel sau ne protejăm cu scutul blândeții și al răbdării, dacă ne odihnim suficient, dacă ne luăm timpul necesar pentru a ne pune în ordine gândurile, trăirile, lucrurile, viața. 

Pe de altă parte este vorba despre acțiunile pe care le facem cu inima: dacă o lăsăm să se manifeste în viața noastră așa cum îi este menirea, dacă îi ascultăm sfatul, dacă o lăsăm să umple fiecare acțiune de-a noastră. Atunci când îți închizi inima, orice ai face pare gol și fără rost, când inima nu este  în lucrarea ta, nu ești împlinit, nu simți bucuria, nici liniștea. 

Prin urmare, tu ce faci cu inima ta?

imagine preluată de pe net 

un gând...

Unii oameni cred în reîncarnare dar îşi trăiesc viaţa asta ca şi cum ar fi singura: învaţă cât pot de mult, se educă, progresează, lucrează, iubesc... sunt apoi alţi oameni care nu cred în reîncarnare dar se comportă ca şi cum un lung şir de alte vieţi i-ar aştepta : amână, lenevesc, refuză oportunităţi... Prefer să-mi trăiesc viaţa ca şi cum ar fi prima şi ultima.

foto  La Cetate, port Cultural 

Sufletul, el ştie...

Fiecare întâlnire este o  aventură ce te invită să o trăieşti, fiecare relaţie este un prilej de descoperire şi rotunjire. Orice întâmplare aduce cu ea dezvăluiri şi semne pentru parcursul viitor. 

Referitor la oameni, nici ei nu scapă de ambiguu în prezenţa lor alături de alţi oameni, chiar şi în prezenţa lor cu ei înşişi. 

Se întâmplă uneori ca oamenii să transmită mesaje înşelătoare către ceilalţi semeni, să spună şi să creadă chiar lucruri pe care nu le simt cu adevărat ci le-au împrumutat sub influenţa altora, le-au crezut ca adevărate pentru ei fiind asociate cu nişte emoţii care le dădeau şi mai mult iluzia adevărului. Sufletul însă, el ştie singurul ce e adevărat şi îşi creează relaţiile lui cu alte suflete. El ştie ceea ce are nevoie omul în care stă, el vede o altă perspectivă pe care mintea omului o ignoră, şi atunci, pentru că sufletul este însăşi viaţa din interior, îşi creează legăturile sale cu sufletele de care are nevoie, şi ignoră mintea ce, bezmetică se ia după uzanţe. Sufletul e din altă sferă de fiinţare şi de aceea el poate cuprinde neînţelesul şi de multe ori recunoaşte ceea ce e de folos sau nu. Aşa că, în lumea din suflet, fiecare dintre noi avem un drum din pomi înfloriţi prin care păşim de-a lungul vieţii şi în care suntem cei deplini, cei întregi, cei alături de cei meniţi. În lumea din suflet ştim că oamenii au multe de învăţat până vor înţelege, până vor accepta  alte perspective, sau că poate

să treacă şi viaţa întreagă până să  înţeleagă...  de aceea sufletul ne duce spre împlinirea menirii noastre, nelăsându-ne să ne prăbuşim, să cădem pe drum în urma trădărilor, sau lipsei de francheţe, sau când nu suntem onoraţi aşa cum se cuvine de alţi oameni. Chiar şi atunci, sufletul are modul lui frumos de a comunica şi de a transmite acelor suflete pe care mintea le consideră josnice, că sunt acceptate, iertate şi sprijinite în drumul lor spre desăvârşire. 

Sufletul, el ştie.... şi e de ajuns. :)

Gândul de sfârşit de an

Spunem că nu ştim cum este cu adevărat cineva căci de fiecare dată  când îl întâlnim este într-o altă etapă a dezvoltării lui şi avem despre el imginea pe care o înţelegem noi în momentul repectiv, însă mereu putem vedea lumina divină din el şi atunci  îl cunoaştem şi pe el şi rostul  său pe drumul nostru. 

Gândul de Crăciun

Poate că ar fi mai multă pace pe lume dacă am conştientiza că cel mai des  comunică adicţiile sau viciile noastre, mai puţin ceea ce suntem în esenţă.

Romburi

• Dacă ar fi să mă nasc pe Pământ a doua oară, m-aş naşte sigur  pentru a scrie. Ca să ating cu slova  oameni pe care nu-i voi  întâlni vreodată, să-i mângâi şi să-i îmbrăţişez cu înşiruirea cuvintelor.
•  Dacă ar fi să te  întâlnesc vreodată va fi pentru că te-am căutat în tot Universul şi nu am căutat întregul Univers în tine.
• Astăzi am văzut înregistrarea lapidării unei femei adulterine dintr-o ţară arabă... e greu să vorbeşti despre fericire într-o astfel de lume.
• Oricare din alegerile pe care le facem cât nu suntem perfect curaţi nu poate fi decât parţială.

***

• Toamna... în copilărie ştiam că e toamnă abia când începeau ploile reci...în adolescenţă, dacă  nu era cea mai tristă şi melancolică, era o toamnă ratată...în culmea vieţii toamna prin copacii care îşi aprind frunzele luminoase auriu-oranj, îmi arată că există  două moduri de a te despărţi definitiv de ceva: prin lumină sau prin absenţă.
• Vine o vreme când înţelegi că într-adevăr tot ce trăieşti a fost dorinţa unei părţi din tine.
• Uneori, sticla pe care o arunci în mare nu ajunge nicăieri sau o găseşte cineva după ce tu nu mai eşti. Asta nu înseamnă că tu nu ai existat.
• Orice act de creaţie este rezultatul unei contopiri intime.

***

• Uneori refuzăm să continuăm o relaţie pentru că pare fără rost...cu timpul vedem rostul în însăşi influenţa ei din acţiunile noastre ulterioare.
• Mai întâi fugi de singurătate, pe urmă o cauţi, iar apoi afli în ea întregul univers şi nu mai vrei  să fii nici singur, nici în compania cuiva; trăieşti ceea ce îţi trimite viaţa.
• Vine un timp când devii atent la faptul că respiri, mai apoi înţelegi cum te manifeşti ca fiinţă după ritmul vieţii, iar  când trăieşti conştient alternanţa interiorizare-exteriorizare, în mod natural  cunoşti  echilibrul.
• Dacă îmi imaginez existenţa potrivit fizicii cuantice, eu sunt în toate şi totul e în mine are nou înţeles.

gândul săptămânii

Pentru o vreme nu o să mai postez, şi  până revin din vacanţă las un gând în urmă şi o melodie acum descoperită:

Să ai şansa de a îţi  întâlni în viaţă fiind sufletul pereche şi să consideri această întâmplare obişnuită, să continui să fii cum erai dintotdeauna şi să nu faci nimic pentru această întâlnire, este ca şi cum din mare iubire, Dumnezeu s-ar decide să ţi se arate în chip omenesc şi să îţi vorbească, iar tu ai considera că te-ai întâlnit cu un bătrân oarecare de pe stradă. 

Călătoria umbrei…

S-a aşezat astfel încât să aibă în faţă tot peisajul. Şi-a liniştit fiinţa şi şi-a umplut lumina ochilor de lumina reflectată de câmpul alb lucind în soare. Tocmai ninsese şi totul era de un alb strălucitor magic. Privea umbra copacilor şi deodată s-a oprit încercând să prindă un gând. Vedea umbra, simţea soarele în spate şi văzu aproape fizic cum pe albul imaculat umbra se mişcă,  face un traseu neregulat într-o mişcare uşoară, continuă. Brusc, ochii minţii au pierdut pata de culoare şi a rămas doar câmpul şi copacii peste tot. S-a ridicat şi a început să o caute : umbra dispăruse pur şi simplu. A privit  copacii, câmpul şi soarele deasupra… era fix deasupra, lumina sa cădea perpendicular pe câmp.  A fost cât o răsuflare, cât o bătaie mai lungă de inimă şi apoi, timid umbra a reapărut, dar de partea cealaltă. Venea de parcă ăsta îi fusese tot drumul : până la obiectul pe care îl reflecta şi apoi dincolo …umbra nu poate merge unde vrea, e ca un pendul care face o cursă limitată, a cărei distanţă maximă e dată de înălţimea obiectului. Cu cât e mai înalt un lucru, cu atât umbra sa poate spera să facă un drum mai lung în lateral ; până la urmă însă orice umbră e forţată să dispară şi să pornească în cealaltă parte…

Privea la călătoria umbrei … se gândea că ea exista doar atâta timp cât exista şi obiectul dar  se gândea şi că umbra fără lumină nu ar exista şi că ea era de fapt un alt produs al luminii…

Privea călătoria umbrei şi se gândea la punctul acela de amiază, la miez de zi, când era doar lumina peste tot şi la întinderea strălucitoare.

Cândva, demult, un om învăţat, Eratostene,  descoperea într-o scriere că pe 21 iunie, umbrele coloanelor sau ale unui băţ infipt în pământ dispar la amiază la Siena…Eratostene a calculat apoi, pornind de la acea insemnare, circumferinţa Pământului.

Stătea, privea umbrele călătorind pe întinderea din faţă şi se gândea la umbrele oamenilor ; se gândea la amiaza când umbrele oamenilor, în viaţă fiind ei, dispar pentru o clipă şi atunci oamenii le privesc direct, şi le văd cum se reflectă în ei înşişi. După acea amiază,  după acel punct zero, umbrele, pleacă în celălalt sens, distanţându-se tot mai mult, până când lumina dispare alungată de noapte.

Vine o altă zi, când umbra îşi începe iar călătoria sa de la cel mai îndepărtat punct înapoi, spre obiectul pe care îl reflectă, pentru ca la o altă amiază să se identifice, să dispară şi să plece apoi, în sens invers.

I se păru amuzant gândul că miezul unei zile ar putea fi asemănător cu miezul unei vieţi. 

Interferenţe

Era o după-amiază  ambrie de toamnă; privea culorile şi lumina şi prin minte i se perindau vorbele profesorului: "nu înveţi o limbă străină ci înveţi să comunici";  apoi profesorul artist trecuse în revistă secvenţele care declanşează comunicarea la oameni: afecţiunea, satisfacerea nevoilor, exprimarea conceptelor şi adăugase: "E nevoie să parcurgeţi aceste etape când lucraţi cu elevii voştri: la început faceţi apel la "bebeluş" şi îi satisfaceţi nevoia de afectivitate- cântecul este limbajul universal al afectivităţii de exemplu. Apoi, când "bebeluşul" din elevul de orice vârstă  este satisfăcut treceţi  la intelectul său, la tânărul care este şi îi predaţi conceptele.

***
Reasculta interior  înlănţuirea aceasta de etape şi deodată îi trecu prin minte un gând: oare într-o relaţie cu altcineva nu este la fel ca şi cum înveţi o limbă străină, limba proprie acelui om? Oare nu ar fi indicat ca şi în relaţiile noastre cu ceilalţi să ţinem cont de afectivitatea lui, să facem apel la nevoia de afecţiune a "bebeluşului" din el ? În fiecare om există mai mult sau mai puţin un bebeluş care încă îşi cere afecţiunea.

***
Poate că într-adevăr relaţiile dintre oameni s-ar îmbunătăţi simţitor dacă ele ar ţine cont de aceste elemente: satisfacerea afecţiunii, a nevoii şi a exprimării conceptuale.  

Unele drumuri...

Unele drumuri  te caută şi te aşteaptă.

 Te preiau atunci când aşezi primul pas pe calea lor şi te poartă fără să înţelegi exact pe unde. Abia când crezi că ai încheiat călătoria şi revii de unde ai plecat, vezi cu adevărat unde te-au dus;  când începi să nu te mai potriveşti cu ceea ce trăiai înainte înţelegi că împreună cu  unele drumuri  ai făcut o trecere şi ai ajuns undeva unde sufletul tău a trăit ceva atât de  unic  încât viaţa de dinainte pare searbădă. Unele drumuri, la fel ca unele, rare iubiri îţi arată că ceea ce iubeai înainte nu mai are nici o atracţie. 

Unele drumuri te poartă altundeva decât ceea ce ai cunoscut înainte şi după aceea duci  cu tine un altfel de  dor.

Păşind prin iubire...

Intrase timid în iubire. Urmărea o imagine pe care o ducea de mult cu sine şi în iubirea aceea credea că o poate împlini. A simţit diferenţa dintre ce trăia şi ce purta în interior  şi i-a zis: „Poate că nu ştiu să iubesc”. A crezut vorbele auzite: „Tu eşti iubirea insăşi” îi spusese; nu a căutat mai mult. S-a oprit la vorbele acelea. Dar imaginile iubirii erau schimbătoare: străbătea timpuri de deschidere şi avânt şi timpuri de împotrivire şi respingere; trecea prin vremuri de contopire şi prin vremuri de negare. Simţea că iubeşte şi simţea că nu mai iubeşte deloc. Azi îmbrăţişa chipul iubit, mâine îl certa aspru. Uneori simţea că imaginea chipului drag din minte este perfect aceeaşi cu omul însuşi, alteori chipul din minte şi omul real erau la distanţe galatice unul de altul.

***

A trecut un timp şi a înţeles. Într-adevăr, nu ştia să iubească. Iubirea nu se schimbă, iubirea nu se plictiseşte, iubirea nu se stinge. Dacă iubirea are atâtea forme contradictorii încă este imatură. Dacă este ranchiună, dacă este revoltă, dacă sunt porniri răutăcioase, încă nu este iubire...

***

E  necesar ca totul din sine să ia forma iubirii, e necesar ca cel mai intim şi infim colţişor să fie iubire,ca privirea să fie iubire, respiraţia să fie iubire, simţirea să fie iubire, orice gând, orice bătaie a inimii, orice gest şi  orice  există în noi să fie iubire pentru a putea spune că ştim ce e iubirea.

„Te iubesc” ţi-am spus , „iartă-mi neştiinţa iubirii” adaug acum.