vineri, 9 noiembrie 2012

O altfel de privire (4)-iubire, leac de alean





În  viaţă fiind, s-a aşezat pe o margine de timp şi a lăsat să fie în acea iubire. A venit ca de obicei, cu nuanţe de gând întrezărite, cu zbateri  uşoare de suflet, cu zbor de dorinţe. Încet, încet  s-au înălţat amândoi şi atunci ea a văzut cum  totul era diferit: a văzut cu mirare că  EL îi apărea  pe rând cu chipul  foştilor iubiţi, ba chiar şi când vorbea cu el în gând îi venea în minte constant vreun alt nume din trecut. Apoi a venit vremea în care îi părea că  orice om cu care  vorbea era el deghizat. A urmărit de câteva ori iluzia asta până când a dispărut complet din ea. S-a succedat alaiul tuturor scenelor dureroase uitate: o precizie chirurgicală le scotea de prin ungherele ascunse şi le răsucea până deveneau simple imagini dezafectate care nu o mai încercau.
 Cel mai mult a mirat-o  faptul că el nu se arăta la fel: era mereu altcineva până când a reţinut vreo trei, patru variante diferite ale lui; nu a înţeles niciodată ce îl făcea să se schimbe şi ce îi declanşa trecerea de la un fel de a fi la altul., însă cu timpul a rămas un singur EL bine conturat. 

***

 Cum simţea vindecarea  alte piese din mozaic îi apăreau: întâlnea oameni care ar fi vrut să fie EL, oameni frumoşi care băteau la uşa din suflet. Zâmbea liniştită pentru că ştia că el fiinţează de mult în inima ei.
 Uneori reveneau  clipe când nu-l înţelegea;  părea  a fi tulburat. Era ca şi cum prin căi diferite voia să verifice dacă este cu adevărat în inima ei, dacă nu se lăsa înşelată, dacă nu era iar iluzia binecunoscută.  Încerca în dinţi viaţa şi iubirea lor precum obişuiau cei din vechime să verifice monedele.   Ca şi cum aurul pur pe care îl tot descoperea îl descumpănea: fusese atât de convins că nu există încât căuta oriunde falsul; fericirea îl   durea, îl speria prezenţa ei. De aceea fugea periodic de lângă ea, ca să retrăiască tristeţea veche, îşi punea platoşa care îl apărase altcândva dar  acum îl incomoda. Era ca în cămaşa otrăvită, nu găsea tihnă în ceea ce fusese şi nu accepta pacea prezentă.

***
Undeva, dincolo de pământean erau ei doi, ţănându-se de mână; se priveau şi se mirau cum de nu reuşesc să se găsească unul pe altul în cotidian.


Trimiteți un comentariu