sâmbătă, 3 noiembrie 2012

O altfel de privire (3)- prin ochii tăi


Te-am văzut şi am început să zâmbesc. Îţi priveam ochii din ce în ce mai în adânc până când am căzut în ei.  Am clipit des în  spaţiul unde eram şi când l-am înţeles am simţit  lumina ochilor tăi; am privit prin ea la lumea de afară. Locurile erau altele pentru că şi tu erai altundeva. Chipuri diferite treceau prin deschiderea privirii tale: oameni preocupaţi sau neutri, chipuri severe, agresive uneori, ochi doritori, buze provocatoare ori reci, oameni de diferite rase se perindau zgomotos sau tăcut, te căutau, te solicitau, te voiau. Priveam cu mirare acel iureş care începea să îmi pară obositor şi îţi admiram cumpătul netulburat. Părea un carusel. M-am aşezat uşor pe un fulg şi te-am căutat. Voiam să te surprind cu ochii tăi. Ştiam că  toţi cei care trec pe dinafară poartă reflecţia ta, dar voiam să te văd înăuntru, te căutam pe tine întreg. Cum nu te-am găsit deplin în nici un ungher am simţit o altă curiozitate: dar eu, cum sunt eu prin ochii tăi? Oamenii din faţa privirilor tale veneau şi plecau, treceau pe rând cu diferite măşti pe chipuri, ducând vorbe multe cu ei. Priveam de ceva timp la perindarea aceea şi nu mă găseam nicăieri. „ Te iubesc” mi-ai spus „ e prima dată când pot să zic cuiva că iubesc” îmi răsunau în urechi spusele tale şi nu înţelegeam unde eram eu în lumea ta. Începeam să simt tristeţea când privind mai atent am văzut că oamenii din viaţa ta se vedeau mai luminoşi, începeau să pară mai vii, uneori mai frumoşi.
Era o undă luminoasă ce venea din interiorul tău şi care îi aureola cu nuanţe de auriu lucitor. Am pornit în sens invers pe undă spre interior la  tine; am alunecat prin zone de linişte, de cald, de frumos. Unda devenea tot mai luminoasă aşa că făceam eforturi să mă adaptez. Am ajuns acolo unde izvora : era atâta lumină încât era dificil să priveşti direct spre sursă, atunci am stat şi am privit până când am putut desluşi: încet, încet lumina se făcea contururi fine, apoi mai vizibile, se mişcau în linii cu sens, se făceau chip şi formă, deveneau om...deveneau zâmbet: eram EU. Cu emoţie puternică m-am descoperit atât de frumoasă cum nu mă ştiusem niciodată. Mă priveam zâmbind şi îmi simţeam inima fredonând. Priveam la lumina ce izvora din mine şi atunci am văzut că  unda mergea mai departe prin mine, mai în interior;  am pornit iar călătoria spre adânc spre sursa luminii şi  am aflat-o : un alt chip, erai TU  întreg atunci când ai aflat lumina divină din tine. 



Niciun comentariu: