O altfel de privire-364-Din nou despre iubire

Cred că odată cu trecerea prin vârste iubirea capătă pentru fiecare dintre noi alte înțelesuri, de aceea, de câte ori scriu despre iubire aici sau în general, este acea amprenta pe care o am la vârsta respectivă. De ce „amprentă„? Pentru că iubirea lasă în fiecare dintre noi un fel de tatuaj în funcție de experiențele noastre. 

Dacă întrebi diferiți oameni ei îți vor vorbi despre iubire din perspectiva părintelui care „face totul pentru copilul său”, ori din cea a copilului care „vede lumea prin perspectiva părintelui său”, sunt apoi aceia care vorbesc despre iubire din perspectiva iubitului sau iubitei care „a sacrificat totul pentru binele celuilalt”. 

Puțini vorbesc despre iubire ca acel sentiment care apare după ce, fie te simți părăsit ori trădat, fie trăiești ca și cum te clatini niște luni sau ani ca după o lovitură grea și apoi ajungi să simți și să trăiești acel sentiment unic de prețuire și recunoștință pentru tot ce a fost și chiar să dorești sincer  ca acela să își găsească ce e mai bine pentru el, dar și tu, la rândul tău să fii deschis să trăiești tot ce e mai bun pentru tine.

La acest ceas al vieții mele cred că iubirea este despre a fii blând pur și simplu, atât cu tine, mai ales cu tine, cât și cu oricine altcineva. Și  de a avea răbdarea de a lăsa ca fiecare fruct să se coacă în ritmul său. Asta cred că este o mare iubire.  

 

Gândul de week-end-484

 Obișnuim să prețuim apropierea de acei oameni care ne dau prilejul să ne arătăm și să ne simțim buni și generoși. 

O altfel de privire-363-Des-văluri

 În drumeții prin pădure există acea parte când, după ce ai mers în necunoscut până când picioarele îți cer să te oprești, când suflul ți se va fi micșorat de mult, în fața ta apare deodată o deschidere ca o fereastră și când ajungi în dreptul ei privirea te lasă să te adâncești până în zări. Uneori poți vedea limpede de unde ai pornit, drumul pe care l-ai făcut, locul în care te afli raportat la împrejurimi, alte direcții în care ai putea porni cândva și poate nimic din ce urmează. Îți iei o vreme să respiri acel aer și acele priveliști, să le lași să te străbată până în miez, până când impregnat de sensul și frumesețea lor, revigorat, pornești din nou și îți continui drumul.

***

    Tot la fel, în viața de zi cu zi se întâmplă să ajungi la un astfel de „punct de belvedere” nebănuit. O replică a cuiva, un mesaj auzit într-un podcast când te plimbi, discuția unor parteneri de călătorie în tren, rândurile scrise pe un camion ce trece fix când decizi să îți întorci privirea, toate astea sunt tot atâtea moduri în care se deschide în fața „ochilor înțelegerii personale” o anume fereastră pe care privind, ți se revelează limpede multe din felul oamenilor de a se purta cu tine, ți se arată sensul unor situații prin care ai trecut. 

***

    O astfel de fereastră a înțelegerii mi-a arătat de curând că există anumiți oameni care, mai mult decât alții, sunt predispuși la a forma așteptări în anturaj, doar prin felul lor de a fi, sau doar prin construcția lor genetică. Există deci unii oameni pe care ceilalți oameni proiectează așteptările lor și care, inevitabil se vor confrunta cu situații neplăcute în relațiile lor profesionale sau amicale, nu pentru că ei sunt inegali cu ei înșiși ci pentru că ceilalți își formează „impresii” și așteptări  care nu se împlinesc. Pe acești anumiți, ceilalți oameni proiectează imagini care nu au de-a face cu omul însuși. E ca și cum îl îmbracă într-un costum de ceva anume și se comportă cu el ca și cum ar fi acel ceva. În mod clar, dezamăgirea este prezentă de ambele părți.

***

    Fac parte din acești oameni care sunt adeseori greșit înțeleși fie prin adăugare exagerată a unor așteptări, fie prin negativarea bunelor intenții cu care fac și spun lucrurile. Am aflat de curând asta și înțelesul cu care a venit, precum imaginea panoramică amintită mai sus, mi-a adus un plus în răbdare și calm, dar și în armonizarea atât de dorită dintre mine și mine, în conștientizare și împuternicire.