joi, 14 iulie 2011

Oare...

Te-am întrebat ce îţi doreşti şi mi-ai răspuns: „ Îmi doresc să fii femeia mea!” Am zâmbit, am tăcut; mi-ai simţit tăcerea, ştiu că nu ai înţeles-o.

Mă uit la fetele mele cum se joacă şi cum apoi văzându-mă, cea mică mai ales, vin fuga spre mine: „Mama mea!” zice cu foc şi mă strânge în braţe. O îmbraţişez şi zâmbesc...şi tac...

Tatăl soţului meu se încăpăţânează să-mi repete: „ tu eşti fata mea!” Tac ...

***

Cândva nu ştiam că nimic nu e al meu şi mă supăram pentru orice jucărie stricată, ori ţineam evidenţa fiecărui lucru împrumutat şi deşi nu îndrazneam să îl reclam, răsuflam uşurată când într-un târziu revenea în „posesia” mea. De-a lungul vremii, mă treceau valuri de deznădejne că nu am camera „mea”, apoi casa „mea” , că iubitul nu îmi „aparţine” ci pare a fi al oricui îl solicită, că nu am grădina”mea”, că ideile „mele” sunt semnate de altcineva, ori chiar că mi se umbla în lucruri în lipsă.

Pentru un om născut cu sentimentul posesiei dezvoltat vine o vreme în care suferinţa macină .

***

Iniţieri... trăim de-a lungul vieţii un lung şir de iniţieri...naşterea... căsătoria... naşterea primului copil... prima iubire nudă...prietenia...recunoaşterea...detaşarea...fără Tine, Doamne, nu pot nimic!...prima sămânţă pusă ...primul bonzai...primul animal prieten...glasul pietrei...mesajul universului...ce caut eu în viaţa mea?...prima mirare a sunetului devenit literă... prima tristeţe şi explicaţia: aşa sunt fetele uneori... acceptarea limitelor personale... acceptarea vârstei, a corpului ...recunoaşterea disonanţelor din viaţa personală... corectarea lor... ordinea... acceptarea morţii ...IUBESC!...creaţia...

***

Astăzi iar zâmbesc, dar nu tac.

Nu sunt femeia nimănui, nici mama nimănui, nici fiica nimănui. Nu pot fii a cuiva, şi nici Tu. Nici unul dintre noi nu poate aparţine decât sieşi... Deasupra fiecăruia există doar DIVINITATEA.

În schimb, sunt emoţia pe care o simţi cu mine, sunt ceea ce trăieşti când mă vezi, sunt ceea ce sufletul tău îşi doreşte când mă ai în preajmă. SUNT tot ceea ce închipui când suntem alături. SUNT ceea ce îţi inspir şi ceea ce îţi doreşti să fii când nu sunt absentă.

Sunt ceea ce SUNTEM împreună.


6 comentarii:

Unknown spunea...

Esti! si e mai mult decat suficient ;)

a ajuns unde trebuie, iti multumesc!

Armonia spunea...

Cu mult drag si cu folos, Entheos! :)

andreiraduM spunea...

:)
Sarut'mana, Oana!
... posesia, mama ei de posesie! iata ca si ea, posesia, "e posedata" de cineva.
:))

Chestia cu suferinta este o justificare puerila in opinia mea.
Lectiile de viata nu au nicio legatura cu suferinta.
M-a invatat acest lucru "familia mea" - porumbeii.
Sufera in tacere, poate mult mai mult si mult mai cumplit decat noi, sapiensii.
Nu stiu ce poate sa mai inventeze mintea umana pentru a justifica suferinta lor, sau suferinta altor specii, pentru a ne convinge ca "suferinta este utila", "purifica".

Nu, suferinta nu este utila, nu face nimanui bine, nici macar vietii, in sensul in care se vehiculeaza in spatiul "spiritual".

Insa ea exista pentru ca asa a vrut Creatorul.
E o chestie simpla.
Selectia naturala.
Un pui de pufulos (porumbel) depinde de mama lui. Daca mama lui are un sistem imunitar precar atunci ii va transmite acestuia "handicapul".
Nu va reusi organismul lui mic, plapand, sa fabrice toti anticorpii necesari pentru a rezista in fata atacului virusilor, bacteriilor etc.
Se va imbolnavi, va suferi (pentru ca asa functioneaza organismul... simte durere) si va muri in tacere si singur!

Nu exista doua cai prin care poti evolua spiritual. Exista N. Insa suferinta nu se afla printre acestea.
Dumnezeu nu a lasat drept pedeapsa omului "suferinta", sau drept exprienta prin care sa treci si te purifici.

Durerea este vocea organismului nostru care ne trage de maneca ca ceva nu e in regula cu unviersul nostru.

Purificarea unui suflet nu are nicio legatura cu suferinta, ci cu intelegerea corecta a lumii incnjuratoare, implicit a universului nostru (numit organism).
:)
convingerea mea!
:))
cu restul sunt de acord...
O zi minunata, iti doresc!

Armonia spunea...

Andreeei!

O zi buna si tie iti doresc! De mult voiam sa te intreb daca porumbelul de la tine de pe blog iti e prieten, :)Ma bucur pentru el!

Imi place sa iti citesc comentariile ( sa stii ca nu o fac dinadins, :)))

andreiraduM spunea...

:)
Esti o shmeckera!
M-am prins.
:))
Imparatul este parte din familia mea si este tratat ca un membru important.
Imi este si prieten, si inca unul bun. M-a invatat o multime de lucruri frumoase si utile.

Armonia spunea...

Hi, hi!

O seara faina, Andrei!
( pentru toata gasca! :) )