miercuri, 20 ianuarie 2010

Ninge...

E iarăşi zăpadă ce picură cerul,
Şi iar se aşterne uşor pe pământ
Adulmec cernirea, adulmec şi gerul
Mă simt mai uşoară, un fulg mic dansând.



Iubesc atunci când cerul se leagă de pământ cu fire subţiri de ploaie sau nea. Când ninge e mult mai frumos. E alb şi pur, şi totul are un alt chip: e ca şi cum natura ne invită să-i vedem şi faţa cealaltă: un munte acoperit de o pajişte verde în soare este frumos şi solemn; un munte acoperit de o mantie albă de nea în soare este magic. Ninsoarea dă o altă înfăţişare, dă acea aură de poveste realităţii, redă puritatea iniţială; ninsoarea poate anihila hidosul; ninsoarea face ca orice să redevină proaspăt.

Când merg prin zăpadă, ca în seara asta, am sentimentul de-a ninsoarea, de-a frumosul, de-a bucuria, de-a puritatea în toate. Nu pot să nu zâmbesc, nu pot să nu simt căldura şi iubirea, nu pot să nu văd miile de luciri cu care se înfăţişază natura: şi nimic nu-mi pare greu, nici imposibil. Când ninge, firav sau furtunos, mângâietor sau plin de bice, când fulgii mi se lipesc de gene, e ca şi cum mă simt innebunitor de frumoasă şi le spun tuturor: hei, oameni, bucuraţi-vă! E frumos pe lume, e a bucurie, şi a lumină în toate, şi a iubire, a căldură de suflet şi a bunătate. Când ninge iubesc şi mai mult viaţa asta şi contemporaneitatea. Când ninge  îmi înfloresc obrajii; îmi cresc aripi.
http://www.youtube.com/watch?v=ahEC_BZRJ6I



Trimiteți un comentariu