joi, 19 august 2010

Jurăminte de credinţă

Nu am fost niciodată în America, dar din filme am văzut că acolo se obişuieşte ca în timpul ceremoniei căsătoriei cei doi să îşi facă jurăminte de credinţă pentru o perioadă îndelungată. Că vor fi fiind ele respectate şi cât timp anume asta nu se mai spune în filme, de obicei scena respectivă apare la finalul poveştii.

De fapt unde vreau să ajung: probabil că sunteţi deja obişnuiţi cu stilul acestor posturi şi aţi înţeles de ceva timp că sunt convinsă de faptul că în momentul în care ne regăsim pe noi înşine, ne echilibrăm în interiorul nostru, armonizarea se va simţi şi în afara noastră oriunde vom fi.

Poate părea extra fantezist, dar iată ce mi-a trecut prin minte: dacă ar fi vreodată să mă aflu în postura de a-mi face jurăminte de credinţă, oare ce mi-aş promite?

Mă atrage atât de mult gândul încât îi voi da curs .

Pentru cei dornici să cunoască decorurile să ne imaginăm că scena are loc undeva la altitudine: plămânii respiră aerul răcoros, picioarele desculţe simt iarba aspră, trupul se scaldă în energia înălţimii, iar ochii râd la verde şi albastru din înalt.

Norii lasă semne pe cer şi desene pe pantele de jos, vântul adie ducând cu el mirosul de iarbă, afine, flori sălbatice, zbor de fluturi, dâre de avioane prea departe şi neclintiri de aripi de pasăre ce a învăţat nemişcarea în zbor.

Personajele sunt câte vrea fiecare după cum se simte cu personalitate mai numeroasă sau nu. În cazul de faţă vor fi două, căci de mult cunosc ambivalenţa din mine. Eu cea efemeră şi eu cea universală, Eu cea feminină şi eu cea masculină, Eu cea mereu în căutare şi eu cea care ştie deja. Şi acum, replicile:

„EU, fiică a Divinităţii îmi promit mie să nu mai permit să trăiesc momente de viaţă în care nu mă plac. Îmi promit să îmi rămân credincioasă mie în orice împrejurare. Îmi promit să îmi îndemn sufletul să zâmbească mereu şi să îmi veghez mintea să nu mai lase gândurile rele şi judecăţile de valoare să o invadeze.

Îmi promit să nu uit niciodată că Iubirea e Calea şi că Bucuria e starea naturală a firii. Promit să-mi tratez lacrimile aşa cum privesc boabele de rouă dimineaţa şi stările de tristeţe să le mângâi aşa cum îngrijesc rănile copiilor mei.

Iar eu, fiica Pământului îmi promit mie să trăiesc frumos potrivit clasei sociale, poporului şi religiei în care am apărut! Promit să caut să-mi îngrijesc sufletul, trupul şi spiritul în egală măsură şi să povestesc oricărui suflet pe care îl întâlnesc despre bucuria de a trăi şi frumuseţea vieţii!”


 
Trimiteți un comentariu