joi, 30 decembrie 2010

Rostul

E plăcut să întâlneşti un om care şi-a aflat menirea. Are ceva în el care transmite celorlalţi ideea de certitudine, de timp neirosit, de atenţie acordată fiecăruia atât cât e necesar ambelor părţi, de seninătate şi bucurie a lucrului înfăptuit, de echilibru. Fiecare dintre noi avem un rost al nostru pe lumea asta dar nu toţi şi-l cunosc deja.

Rostul, am aflat de curând, înseamnă să creezi în orice meserie ai avea, specificul tău. Este amprenta ta unică ce va rămâne pe pământ şi pe care nimeni altcineva nu o poate împlini ca tine.

Un alt indiciu îl găsim în credinţa vechilor egipteni: ei spuneau că sufletele celor decedaţi, înainte de poarta raiului sunt întrebate doar două lucruri: dacă au trăit în bucurie şi dacă au făcut şi alte suflete să simtă această bucurie. Dacă răspunsul era afirmativ în ambele situaţii, sufletele mergeau în rai.

În altă ordine de idei, dacă ne uităm cu atenţie în natură, observăm că oriunde sunt purtate de vânt, seminţele încolţesc: asta e menirea lor, chiar şi dacă e nevoie să străpungă stânca ele rodesc şi fac vlăstari. Dacă nimeresc pe şosea, ori în colbul drumului circulat, şansa este foarte mică să îşi împlinească menirea de a încolţi, dar poate că în acel caz, rostul lor a fost de a hrăni furnicile.

Pentru că sunt convinsă că bucuria de viaţă a omului este legată de împlinirea menirii lui pe lume, acum înainte de Anul Nou,  vă urez  ceea ce îmi doresc şi mie: să ne împlinim rostul şi să simţim bucuria în sufletele noastre şi ale celorlalţi.

LA MULŢI ANI!



                                                  
Trimiteți un comentariu