sâmbătă, 13 mai 2017

O altfel de privire-149-Pescărușii albaștri

Sunt vremuri când pescărușii albaștri se întorc acasă.  La anumite intervale văzduhul se umple de pene mici albăstrii ce se așază peste obrajii oamenilor, peste luminile ferestrelor, pe creștetul pomilor.
Unele pene pătrund ușurel prin limpedele privirii și alunecă până la inima sufletului unde se adună mănunchi și se modelează în păsări ale mării dinăuntru. 

În cotidianul aglomerat, mai întâi unul, apoi celălalt, simte împunsătura albastrului ce încolțește fin pe dinăuntru și crește în aripă, apoi în zborul ce îi aduce împreună. Se văd prima dată, se caută în lumina din ochi și în împunsătura din inimă, se alătură și încet, încet, precum cerneala ce se răspândește pe o sugativă, esențele lor trec din unul în altul, se unesc, dansează, se înalță. 

E vremea pescărușilor albaștri, nepământeni pentru obișnuit, atât de normali pentru divin. E vremea inimii la vedere, lăsată să înflorească în celălalt, a saltului asumat, dorit. E mai ales vremea unirii în sacru, a tămâierii cu miresme sfinte a gesturilor, faptelor, a gândurilor. Venirea lor, a gemenilor pescăruși anunță coborârea Marii Împărății și ridicarea ei la rang de normal în noua viață. E semnul peceții din iubire fără de care nu mai poate ființa nimic. Totul se răscolește, se transformă, se pulverizează și renaște. 

E vremea pescărușilor albaștri  pe cerul  mării din suflet.


Trimiteți un comentariu