miercuri, 15 august 2012

Prinţesa verde

***


În viaţă fiind vine vremea cînd e necesar să ne naştem singuri. De data aceasta nu în material ci în spiritual. E mai puţin povestită această naştere dar ea există.

E la fel de dureroasă precum cea fizică şi necesită tot un efort neobişnuit cu deosebirea că acum nu mai ieşim din pântecele matern ci din noi înşine. Gestaţia e posibil să dureze cam tot nouă luni, cel puţin acesta e sentimentul ce-l nutresc.

E un proces care include toate etapele ştiute însă trăite simultan din ambele perspective: a mamei şi a pruncului. Trăieşti în acelaşi timp incertitudinea şi încântarea, neputinţa, abandonul, dorinţa de repaus dar şi dorinţa de a simţi loviturile vieţii din tine, transferul de sine în sine...dorinţele ciudate de câteodată. Chiar şi transformarea fizică, modificarea greutăţii, diminuarea agilităţii, dorinţa de a sta mai mult timp departe de ceilalţi şi de a fi atent la vlăstarul din tine. Ori nevoia de a fi hrănit şi ocrotit, ţinut la loc sigur şi cald pentru a putea creşte, dorinţa de a pluti mereu în starea de iubire iniţială.

***

Toate sunt trăite de tine în tine, până într-o zi când... te naşti. Şi ca şi cum nu ar fi fost de ajuns lungul drum de contradicţii de până atunci, la sorocul naşterii începi să te dori: te doare TU cel ce îţi deschizi calea spre lumină şi tot Tu cel ce vrei să ieşi dinăuntru. E o durere ce strigă îngerii. Te răscoleşte până în sufletul ce de veacuri a făurit cămaşa ce te-a ţinut până atunci.

***

E o zi senină şi altfel. E linişte de miracol în jur. E ziua de Sfânta Maria Mare. Mă aflu pe o tufă de levănţică şi îmi simt încă trupul chircit. Mă agăţ solid de tulpina înmiresmată, vântul îmi întăreşte trupul şi încet-încet îmi desfac faldurile aripilor.

***

„ Ce zi minunată e azi, îşi spuse ea. Îmi place să stau în grădină, să privesc cerul, să simt soarele. Azi e sărbătoare şi e ca şi cum s-a făcut linişte în cer.”

Îşi conduse privirea peste cer, peste pomi şi flori, se opri pe tufa de levănţică: era ceva neobişnuit acolo. Se apropie să privească mai bine şi ochii îi sclipiră de emoţie: o creatură elegantă, delicată, de un verde ireal stătea dreaptă şi frumoasă pe verticala unui fir.

Puţin mai departe, o formă asemănătoare, ceva mai mică, albă, se bălăngănea pustie în vânt.







Trimiteți un comentariu