vineri, 31 august 2012

Întâlniri cu cheiţă


De la o vreme un gând mă traversează mai des şi anume faptul că fiecare om cu care ne întâlnim deţine o cheiţă de acces la comori din'lăuntrul nostru. Sunt cheiţe cu forme diferite şi unele dintre ele chiar foarte rare; de aceea tânjim atât de mult timp după un anumit om, chiar dacă nu îl cunoaştem: intuitiv ştim că doar el e cel care ne poate descuia o anume firidă.

Suntem precum un templu plin de comori ascunse; fiecare comoară se vrea descoperită pentru că numai atunci când toate ies la iveală suntem deplini. Atunci când noi singuri uităm drumul până în vreo firidă, sau când renunţăm să mai încercăm să deschidem uşa înţepenită de vremuri, apare cineva care are exact cheiţa potrivită. De cele mai multe ori stă lângă noi atât cât e necesar să ne ajute la descoperirea respectivei comori şi apoi pleacă spre alt templu bogat. Sentimentul meu este că această întâlnire nu este unidirecţionată şi că orice relaţie reprezintă un schimb de „Cheiţe” pentru deschiderea cămărilor stabilite dinainte: fiecare aduce cheiţa de la comoara pe care a descuiat-o deja în el însuşi.

În drumul vieţii am întâlnit cheiţe de multe forme şi mărimi, din multe materiale ba uneori am încercat şi vreun înlocuitor, în speranţa că poate merge şi aşa... însă am avut apoi de reparat! Am acceptat până la urmă faptul că nu întâmplător au fost create încuietorile şi că nu a fost nici o eroare la stabilirea profilului fiecărei chei; fiecare are rostul său, verificat în veacuri.

Cred că valoarea fiecărui om care trece prin viaţa noastră este direct proporţională cu valoarea comorii pe care ne-a ajutat să o dezvăluim; mi s-a întâmplat chiar să întâlnesc oameni care m-au însoţit simultan spre mai multe cămări şi când, privind retrospectiv am descoperit tezaurul pe care mi l-au oferit am rămas uimită de frumuseţea acestei lumi.

***

Această postare este o concluzie şi un răspuns a lungii perioade pe care am traversat-o şi prin care trec mulţi dintre noi: o perioadă în care preferăm izolarea companiei celorlalţi până când înţelegem de fapt rostul interacţiunii dintre oameni, frumuseţea relaţiilor, oricare ar fi ele.



2 comentarii:

Angela Insula Ekklesia spunea...

Minunat...adevarat...HAVE A NICE DAY

Armonia spunea...

:)Multumesc. O zi senina iti doresc si eu! >:D<