duminică, 17 februarie 2013

Despre alegeri


M-a întrebat prietena mea de curând : «Oana, nu ştiu ce să răspund când băiatul meu se revoltă şi îmi zice că poate să trăiască şi mediocru, că nu înţelege de ce îi cer să lucreze mai mult, să devină performant. M-a surprins  că la unele din întrebările lui nu am ştiut ce să răspund. »
Săptămâna trecută m-am gândit la tinerii de 15-19 ani de astăzi care spun acelaşi lucru : « Se poate trăi şi la nivel scăzut, de ce îmi cereţi să fac performanţă ? Şi în plus, e prea târziu să mai încerc să învăţ, dacă nu am fost obişnuit până acum.»
Pentru toţi tinerii de azi, dar şi pentru cei care îşi pun astfel de întrebări las gândul meu de acum să-şi ia zborul şi să îi inspire.
***
E adevărat că atunci când ne-am născut am fost creaţia părinţilor noştri şi a lui Dumnezeu dar tot ceea ce devenim pe parcursul vieţii suntem aproape 90% creaţia noastră prin alegerile pe care le facem. Fiecare din alegerile noastre deschide un alt drum. De multe ori bravăm şi nu avem înţelegerea a ceea ce afirmăm sau acţionăm, iar când pornim cu adevărat pe drumul pe care l-am deschis şi vedem că nu ne place începem să ne arătăm nemulţumirea faţă de tot ceea ce ne înconjoară: familie, serviciu, retribuţie, ţară, partener de viaţă, etc.
Nu am să îţi spun acum, oricine ai fi tu, de ce e bine să ţinteşti spre stele şi nu îţi voi spune pentru că ştiu că dorinţa asta de evoluţie personală există deja în  interiorul tău; nimeni nu se va strădui, nu va munci sau nu va încerca să dea mai mult decât i se cere dacă nu aude vocea asta dinăuntru. În fiecare dintre noi este un dor spre fiinţa noastră desăvârşită, dor care ne face să fim nemulţumiţi atât timp cât nu îl conştientizăm: vrem fie statut, fie avere,  iubire, recunoaştere, fie la scară mai mică o casă, o maşină, o petrecere anume, o călătorie aparte. Pentru fiecare din ele am depus eforturi care  ne-au făcut să înţelegem puterea  perseverenţei şi a fixării unei ţinte. Fiecare dintre noi a trăit o bucurie de mai lungă sau mai scurtă durată după care a simţit iar nemulţumirea. Doar un ţel superior care să dureze întreaga viaţă ne e potrivit.

Cred că e benefic pentru noi să ne dorim să fim puţin mai buni în fiecare zi, în toate aspectele vieţii noastre: să încercăm să creştem puţin cu inima, să facem mai bine profesia noastră, să fim mai atenţi la cei cu care ne întâlnim, să ne facem puţin mai frumos cuibul, să fim mai grijulii cu Pământul şi să ne purtăm cu noi înşine puţin mai bine de fiecare dată când vom alege.
Spunea cineva că viaţa asta este construită pe principiul unei şcoli: 50 minute lucru, 10 minute pauză. Mă gândesc la faptul că timpul nostru trece fără rost în pauze contiue şi că ne golim de viaţă în obiceiuri care nu dau o valoare în plus nici nouă nici celor din jur.
Suntem responsabili pentru viaţa noastră şi de aceea  e bine să ţintim cât mai sus, pentru că tot ceea ce stă în puterea noastră este modul cum ne trăim viaţa, şi aceasta este învăţătura directă pe care o putem transmite celor din jur.
***
 Nu e păcat să faci greşeli, dar e păcat să nu vrei să fii ce poţi fii tu mai bun.

( clipul de mai jos este un exemplu despre cum sa fii mai bun )




Trimiteți un comentariu