miercuri, 6 noiembrie 2013

Când ţi se face dor...

Când ţi se face dor şi nu mai ştii de mine, priveşte ploaia: priveşte-i căderea sprinţară şi urmează-i unduirea pe frunze, ori pe asfalt, ori pe câmpuri. Alunecă odată cu dârele pe care le creionează prin aer, pe  chipuri, ori pe geamuri. Contemplă cercurile rotunjite după impactul biciuit pe unda deja ondulândă a unei alte ape. Simte-i mirosul de ud şi de răcoare, de stea galben-albastră. 
Când ţi se face dor şi vrei să ştii ce trăiesc, du-te şi stai în ploaie tăcut; simte impactul fiecărui strop pe trupul tău, simte dorinţa de a te adăposti, de a găsi o umbrelă măcar şi totuşi stai sub ploaie nemişcat, drept, absurd.
Când nu mai ştii cum e vocea mea...ascultă ploaia cum povesteşte despre mine...
Trimiteți un comentariu