Sunt momente când
cerul, din preaplin sentimental lasă o
perdea de stropi peste lume: sunt picături scurte şi repezi, ori stropi mari şi
rari, plescăind asfaltul, sunt picături moi, pufoase şi reci de fulgi albi ori
şiraguri de rotunduri pline şi calde ce
spală praful ars al verilor. Sunt momente când se adună atâtea picături încât inundă
tot ce întâlnesc; se desfac bariere , se rup baraje, se spulberă tăceri. Sunt
clipe când un simplu nor, se decide să se golească peste lume şi atunci, nebun
şi neînţeles, în plin cer albastru plouă din preamult.
Sunt apoi momente
când plouă fără să ştim, când picăturile se pierd undeva între ele şi noi, nu
ne ating ci dispar în marele albastru pe
aripa unui pescăruş mirat că marea ajunge aşa de sus.
Sunt clipe când ploile
altor lumi ne ating pe obraz fără să fie pic de nor deasupra noastră şi atunci lăsăm degetele să rătăcească pe chip căutând dovezi de absurd.
Sunt clipe când
fără ştire, lângă o rază de soare, se înmoaie şi se topeşte, se lichefiază şi începe
să curgă în picături mici, apoi în stropi mari
ce ajung şuvoaie, bucăţi de gheaţă uitate prin colţuri de vieţi.
Sunt
clipe când brusc, fără vreo pricină anume
căldura unei priviri ori a unui gând rătăcind prin spaţiu loveşte un
bulgăre pietrificat şi atunci, prin meandre uscate curge purificator râul
stropilor adunaţi în albie.
Sunt multe feluri
de ploi ...şi multe feluri de lacrimi pe lume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu