luni, 22 decembrie 2014

Secret Santa -Tai chi 2014


 La un moment dat apar oamenii care trăiesc şi  iubesc din esenţa fiinţei lor, de dincolo de înfăţişare, de schimbări, de aparenţe; oameni care şi-au dat la o parte straturile sezoniere, emoţionale, şi-au lepădat măştile, au parcurs drumul până dincolo de impulsuri şi de manifestările tipice  vârstei, sexului, constituţiei şi au descoperit imuabilul din ei. Au simţit imensa bucurie asemănătoare contemplării muntelui Fuji de dincolo de ramurile inflorite de cireş, s-au umplut deplin de acea stare şi din acel vârf însorit luminează şi trimit raze  către ceilalţi oameni. 

Sunt oameni care se adresează din miezul fiinţei lor către miezul fiinţei tale, îţi transmit mesaje din eternitate, te cunosc dincolo de capricii, de anotimpuri de fluctuaţii, dincolo de convenţii, de impresii. Sunt cei care şi-au întâlnit esenţa şi de aceea pot trece dincolo de  învelişurile tale, până la esenţa ta, până la fiinţa infinită





Trimiteți un comentariu