vineri, 28 noiembrie 2014

Gândul de week-end-108


Unul din cele mai frumoase lucruri pe care le înveţi iubind este cât de mult poţi fi şi până unde în celălat fără să ştirbeşti independenţa şi integritatea amândurora. Iubind cu adevărat înveţi să îl porţi pe celălalt în tine cu nobleţe.


miercuri, 26 noiembrie 2014

Tu mi manchi...

 fiecare  bucurie nemăsurată conţine epuizarea prea mult oferitului
fiecare căutare poartă germenul  dorului neostoit
în orice "salut" există o speranţă a "în sfârşit"-ului
fiece drum nou este semnul rătăcirii anterioare,
în preamulta dăruire creşte deşertul uitării de sine,
în fiecare "îmi lipseşti" se tânguie propria fiinţă ignorată
în fiecare atac există o frică teribilă de a pierde
fiecare lacrimă conţine ritualul zdrenţuirii propriei armonii
fiecare om ce se retrage cunoaşte  tristeţea întregii lumi.


duminică, 23 noiembrie 2014

Fărâma de timp...



Am început acea zi cu sentimentul omului pe deplin mulţumit de sine, de lume, de viaţă. Îmi plăcea cum arăt, îmi iubeam lumina de pe chip, siguranţa care mă locuia, liniştea din suflet care mi se cuibărise de la o vreme, felul cum se deschideau drumurile în faţa mea. Eram încrezătoare şi veselă, simţul umorului revenise şi el. Mă simţeam frumoasă şi totul era bine. 

Orele au trecut firesc până la un moment dat când brusc, totul a basculat la 180 grade: mai întâi a fost un rău fizic, apoi chipul mi s-a schimbat ştergând lucirea din ochi, iar la puţin timp, cineva a deschis uşor o uşă în mintea mea şi mi-a arătat cum totul, totul este gândit dinainte de conştiinţa universală. Ne-am văzut pe noi oamenii cum ne imaginăm ştiutori, superiori unii altora, cum avem sentimentul că ştim cum se întâmplă lucrurile, şi din ce cauză; am înţeles într-o fărâmă de timp  imensa discrepanţă între ceea ce  credem noi şi micimea la care e  foarte posibil să fim, distanţa imensă între ceea ce bănuim că facem  şi ceea ce putem cu adevărat face şi m-a cuprins un sentiment de cădere bruscă la dimensiunea la care ne-am văzut.  Nu e deloc confortabil să înţelegi că e posibil să nu ai liber arbitru, că tot ceea ce trăieşti e posibil să fie deja scris dinainte şi tu să nu ai posibilitatea de a schimba ceva. Când trăieşti această înţelegere te întrebi apoi dacă e posibil să mai fii fericit, dacă e posibil să mai fii vesel.

Trăiam aceste desluşiri, venise  imaginea de pigmeu care se aşezase pe noi toţi,  şi mă întrebam cum poţi deveni copac în condiţiile astea: să trăieşti cu atâta viaţă şi energie în interior când în exterior treci repetat prin toate anotimpurile în mod succesiv, cum poţi să te bucuri, să simţi iar iubirea...ceva fundamental se schimbase ... am acceptat că sunt pregătită să pornesc pe  un drum nou, de la start, un drum pe care să trăiesc armonia din toate...


vineri, 21 noiembrie 2014

Gândul de week-end-107


Mult timp trăim cu nevoia imensă de a aparţine cuiva sau a ceva şi rămânem în  căutare până când în viaţa noastră se întâmplă ceva care ne dă certitudinea găsirii liniştii: aflăm un răspuns, cunoaştem un om, împlinim un vis al nostru drag şi de atunci încolo nevoia de a aparţine se împlineşte şi ne recăpătăm pe noi înşine. 


vineri, 14 noiembrie 2014

Gândul de week- end- 106


Totul se află  într-un loc anume în stare perfectă: valorile, trăirile, sentimentele, toate sunt în stare pură undeva. Le percepem mai uşor sau mai greu în funcţie de distanţa dintre noi şi ele. Când lucrăm în interiorul nostru, când ne purificăm, ne alchimizăm trăirile, gândurile, intenţiile, ajungem mai uşor acolo şi ele rămân  în noi. 

marți, 11 noiembrie 2014

De-atâta viu...

De atâta viu începusem să simt cum îmi cresc crengi groase, şi ramuri subţiri, cum totul din mine redevenea vegetal ; aveam sentimentele pietrei şi ale copacului, ştiam blândeţea muşchiului înmugurit şi atingerea de mătase a verdelui din iarbă; trecusem prin starea de toamnă a frunzei ce primeşte arsura brumei dar nu mai sângeram în turbioane de jale, nu mai desfăceam bluza ca să arăt locul inimii unde  să îşi împlânte tristeţea pumnalul. Trecusem prin uşa spre vegetal şi spre mineral; preabine  ştiam că frunzele ce cad se reîntorc în muguri ce devin iar frunze; ştiam preabine că totul este de-a pururi şi că nimic nu dispare cu adevărat. 

***
De atâta viu mă umplusem de trăiri felurite, părea că totul s-a schimbat şi simţeam prin sângele din vene praful de piatră, şi verdele de viu, simţeam cum mă învăluie în orice clipă  adăstarea în pace. Devenisem aşa o pace imensă, încât nici o exaltare nu mă traversa: nu mai puteam nici să mă bucur nemăsurat, nici să mai sufăr peste poate. De atâta viu simţeam  trecerea prin vreme şi anotimpuri, prin ploi, ger  prin  arşiţă  a copacului, a pietrei, a curbei ce urcă spre a coborî ca să pornească iar cu avânt în sus. De mult viu, ritmul viului din mine se schimbase şi se luase de braţ cu ritmul de copac şi cu cel de piatră. Învăţasem să mă rostogolesc, să cresc, să rămân în neclintire... învăţasem să mă despart. 


sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Fii-mă!

A venit îngerul cu o floare în mână şi mi-a zis :"Miroase-mă, ca să ştii de departe când mă apropii" şi am simţit cum pătrund în voalul  de miez de pâine, şi de smirnă şi de miez de munte.

A venit îngerul cu cartea în mână şi mi-a zis: "Află-mă ca să ştii care e adevărul" şi m-am aflat în fără de starea clipei, am intrat în interiorul lucrurilor şi al fenomenelor

A venit îngerul cu sabia în mână şi mi-a zis: " Luptă-mă ca să poţi cunoaşte sfârşitul şi începutul" şi mi-am trecut toate ale mele prin colţii încercărilor din luptele cu îngeri.

A venit îngerul cu o cheie în mână şi mi-a zis: " Ascultă-mă, priveşte-mă , simte-mă ca să poţi crea" şi mi-a trimis puzderie de seminţe ca să le scriu pe rând şi să le plantez în tot ce trăiesc.

A venit îngerul cu lacrimi în pumni şi mi-a zis: " trăieşte-mă în tot,  direct, trăieşte-mă ca şi cum  nu ai avea trup ca să poţi deveni" şi mi-am pus tălpile pe trepte de nor ca să văd lumina din întuneric.

A venit îngerul şi mi-a zis:"Fii-mă!"şi am cunoscut şi iadul şi raiul.

A venit îngerul cu lumina ochilor în raze şi mi-a zis :" Omule!" şi atunci m-am purtat prin ceea ce e  gândul divin până când totul, dar absolut totul îşi va fi dezvăluit sensul.


vineri, 7 noiembrie 2014

Gândul de week-end-105


Oricât de mult este cineva iubit, el  simte atât cât poate el însuşi să iubească.


luni, 3 noiembrie 2014

Alfa...

Începea o altă zi ... ca de obicei am purces la ritualul de dimineaţă, am ascultat în mine şi părea linişte. Am trecut la treburi dar ceva de dincolo de voinţă mă făcea să adăst în gesturi, îmi încetinea mişcările... am înţeles că era o altfel de zi... m-am aşezat şi am aşteptat să vină ... gândul acela de tine a apărut primul şi ţi-am căutat chipul; era la fel de familiar ca întotdeauna. Brusc în suflet a crescut o rafală de furtună adusă de nicăieri şi lacrimile au ajuns repede pe obraji. De ce? a apărut stingher şi a dispărut şters odată cu dâra ce lucea spre bărbie. 

M-am ridicat şi un alt gând a apărut: Întoarce-te la tine, revino, cunoaşte-te! M-am întors la mine ca şi cum eram foarte departe, m-am privit şi încetişor mi-am lăsat hainele să cadă rând pe rând. Era uimire şi teamă ce simţeam: teama era de cândva de foarte departe şi de foarte demult: era teamă de corpul acela în care eram, era teama de senzualitatea lui, de raţiunea lui pe care nu o cunoşteam dar a cărei intuire mă speria; uimirea venea din dubla senzaţie de eliberare ce mă invada: era ca şi cum odată cu hainele de pe trup se duceau rând pe rând apăsările din suflet. Când trupul a rămas nud am rămas în linişte; era ca şi cum îndepărtasem o învelitoare groasă de pe o mulţime de boboci ce stătuseră aplecaţi de greutatea învelişului şi acum se dezmorţeau, îşi ridicau inflorescenţele spre cer şi îşi desfăceau delicat petalele spre lumină. Odată cu trupul meu care se trezea, sufletul se curăţa şi o lumină blândă îl locuia. Mi-am plimbat trupul prin încăperi, am simţit cum se obişnuia cu aerul, cu spaţiul, cum se încadra în multul viu. M-am oprit în faţa oglinzii şi l-am privit şi apoi mi-am întîlnit privirea: trupul, ochii, totul zâmbea: eram lumină, eram viaţă. Era atât de frumos totul, atât de viu şi de tânăr,  a naşterea, a renaşterea. 

E dimineaţă, e  de trei ori şapte şi m-am născut iar pe Pământ. 




sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Il y a ... nous

 Există sentimente pe care le înţelege doar luna când paloarea-i  tremurândă luceşte prin noapte,
 Există trăiri pe care le ştie doar soarele când aureşte pielea,  când  pârguieşte roade,
 Există dureri pe care le spui doar stâncii care adastă mută  cât  valul îi taie din trup
 Există iubiri pe care le bănuiesc doar vulcanii când  aruncă din măruntaie clocotul părjolitor,
 Există potriviri pe care  le ştie  doar vântul când îmbrăţişează perfect orice contur,
 Există mistere şi  înlănţuiri pe care doar sămânţa le pricepe când decide să încolţească
 Există atâţia,  atâţia oameni şi... existăm noi.

***

Il y a des sentiments que seulement la lune peut comprendre quand sa paleur etincelle fort dans la nuit,
Il y a des vécus connus uniquemet  par le soleil quand il dore la peau, quand il mùrit les fruits,
Il y a des souffrances qu"on partage seulement avec le rocher quand il reste muet auprès de la vague qui taille son corps.
Il y a des amours que seulement les volcans soupçonnent quand leur chaleur  jaillit  des tréfonds,
Il y a des correspondances ... le vent seul les connait  quand il embrasse parfaitement tout contour,
Il y a des mystères, des enchainements que seulement la graine connait quand elle se décide à pousser;
Il y a tant et tant de monde, et il y a ... nous.