Mult timp am încetat să fac anumite lucruri pe care mi le doream pentru că celălalt nu corespundea în gesturi, reacţii, manifestări cu ceea ce aşteptam. Primul impuls era să refuz, să mă refuz de fapt, pentru că mai apoi am înţeles că chiar şi ceea ce încetam sau amânam să mai fac avea doar pentru mine acea importanţă şi îmi refuzam de fapt posibilitatea de a deveni ceva într-un anumit context...de unde şi suferinţa ulterioară.
Mult timp am trăit în exteriorul meu şi cu cât o făceam mai mult, cu atât mai mult mi se reproşa egoismul.
La un moment dat am ajuns într-un punct critic în care am simţit limita rezistenţei.
Atunci am ajuns la Prislop, l-am simţit pe Arsenie Boca pentru prima dată şi am făcut prima călătorie în interiorul meu. Atât cât puteam înţelege atunci, atât cât puteam duce, am primit prima curăţare sufletească veritabilă.
După un alt timp am conştientizat cum trăisem până atunci: cum veneam cu totul, cu tot sufletul, cu toată fiinţa, cu tot al meu, le ofeream şi primeam atât cât era celălalt dispus să ofere, când putea şi dorea. Oamenii chiar dacă declară că îşi doresc totul, cel mai ades nu ştiu ce să facă cu acel tot, se sperie chiar, îi copleşeşte şi se retrag pentru că totul e prea mult pentru ei. Şi e firesc până la urmă Am trăit în acest dezechilibru care mi-a dat peste cap ceea ce am crezut că ştiu din viaţă, până am avut sentimentul că nu mai disting ce e real sau adevărat. Eram în degringoladă, viaţa mea se ducea în acelaşi timp înspre direcţii multiple şi opuse, iar sufletul meu se apropia de renunţare. Atunci, la Prislop, sufletul meu a primit acel ceva după care tânjise atât şi atunci el a început drumul întoarcerii acasă. Încet, încet mă regăseam, mă reîntregeam şi bucuria vieţii revenea.
Mi-a trebuit mult timp până am înţeles că cel mai des intenţiile mele şi ceea ce arătam lumii era diferit. Poate că şi acum se întâmplă lucrul acesta în unele cazuri, dar reprezintă doar o reflexie pentru aceia care percep această diferenţă. Când am înţeles că până la urmă e de fapt despre ceea ce îmi doresc să fac şi ceea ce fac indiferent de cine sunt ceilalţi implicaţi, când am încetat să motivez nereuşitele invocând neimplicarea celuilalt, când am înţeles că atunci când am chef, am chef şi când nu am, nu am şi asta e tot, atunci dublura-mi s-a şters.. Când am înţeles că poate fi atât de simplu, s-au descâlcit multe situaţii pe care le trăiam. Ca şi cum fire invizibile se înşirau pe ghemele vieţii desfăcând noduri şi netezind drumuri.
Acum ştiu că totul depinde de ceea ce vreau cu adevărat să fiu în orice situaţie, de ceea ce vreau să reprezint în viaţa celuilalt, ce anume vreau să devin pentru el... şi fiecare om cu care ne intersectăm ne oferă această şansă, fiecare om cu care ne întîlnim, fiecare relaţie pe care o avem este un dar al Divinităţii, al vieţii şi depinde numai de noi ce vrem să facem: îl acceptăm, îl depozităm, îl refuzăm, îl dăruim altcuiva...Totul începând de la prima bătaie a inimii este un cadou şi totul este despre a primi şi a oferi la rândul nostru, despre a accepta sau a refuza, despre a folosi oportunitatea sau a o respinge.
Prin urmare:
When I"m hot ... I"m hot...when I"m not... I"m not...and so is the life.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu