vineri, 9 iunie 2017

O altfel de privire-161- În cămăruța inimii

În liniștea așternută deodată în jur un murmur neobișnuit mi-a atras atenția...șoapte ușoare, oftaturi,  zâmbete și dialoguri scurte se succedau repetat undeva în ceea ce eram. Ascultam  atentă și uimită: două voci se împleteau, distinct, uneori, fragmentat, alteori, doua voci familiare ... au trecut zile...nopți... ani...am trecut  și eu prin lume cu vocile urmându-mă, chemându-mă..șoptindu-mi. 

***
Într-o zi am vrut să știu și am pornit pe  firul sunetelor, am pășit prin conturul meandrat al inflexiunilor din încărcătura lor ce mă străbătea  emoțional până când, la un moment anume am intrat într-o încăpere mirifică, nebănuită: stăteam vrăjită de frumusețea acelui loc, de căldura sa luminoasă ... am simțit chemarea  să merg și mai mult în interior și am înaintat până la copacul de unde se auzeau șoaptele.  Pe măsură ce mă apropiam mă simțeam tot mai ușoară..eram zbor și flacără și unduire de cascadă și frunză lină eram când m-am așezat lângă tulpina străveche de unde  vedeam cele două glasuri: divinul și  tu stăteați de vorbă în cămăruța nouă  din sufletul meu.


Trimiteți un comentariu