O altfel de privire-169-Iertările

În fiecare om coexistă un adult și un copil pe tot parcursul vieții sale. Încă de când se naște pe lume, copilul are în interiorul său un adult care îl însoțește și cu care va rămâne atât cât timp trăiește. Relația aceasta este una dintre cele mai vii și în același timp mai nevăzute de majoritatea oamenilor cu toate că ea este manifestată în orice împrejurare din cotidian. Când copilul dinăuntru  primește iubire, protecție și prețuire de la adultul dinăuntru, omul se manifestă armonios în actele sale, este echilibrat, integru. În cazul în care copilul din interior este tratat abuziv într-o formă sau alta de către adultul din interior, omul cunoaște sentimentul vinovăției, al victimizării, al trădării, al refuzului, abandonului, injustiției. Toate acestea îl însoțesc mai mult sau mai puțin vizibil  pe parcursul întregii vieți, omul respectiv trecând prin lume precum leproșii din alte vremuri care umblau cu fețele acoperite și își indicau prezența cu ajutorul unui clopoțel. De data asta omul are chipul acoperit cu măști de conveniență și clopoțelul este reacția mai mult sau mai puțin violentă la atingerea multiplelor răni sufletești dobândite din această dizarmonie. 

***

Deși poate să pară paradoxal, cei care ne zgândăresc  rănile, sunt cei care își asumă aceste roluri pentru a ne face să vedem noi înșine ceea ce este evident pentru omul armonios dar invizibil pentru cel care are rănile încă deschise, sunt cei care în subconștient și-au luat acest angajament de a participa la vindecarea noastră

***

La fel cum  atunci când vezi un animal plin de plăgi și întinzi mâna spre el cu multă compasiune ca să îl alini, când îi  atingi vreo zonă sensibilă, orbit de durere acesta  se întoarce și te mușcă, tot așa se întâmplă și cu oamenii: de câte ori mergi spre  ei cu dorința sinceră de a-i ajuta să se vindece, din nebăgare de seamă poți atinge  vreo rană invizibilă și te trezești atacat, respins brutal, agresat, chiar rănit la rândul tău.

***

Doar un mod elevat de înțelegere și abordare a situației poate restabili vindecarea și armonia, doar cu  răbdare și multă iubire se pot închide răni nici măcar știute. Dar cel mai important este ca, acolo, în interior, între copilul și adultul care ești mereu  să se afirme că nimeni nu are nici o vină și mai ales e necesar ca fiecare să îl ierte pe celălalt. Cel mai important este să ne iertăm noi înșine și să ne iubim cu iubirea imensă pe care o putem oferi oricui.

Așa că, atunci  când  ne cerem iertare față de ceilalți să o facem  și față de noi înșine:

”Iartă-mă, îmi pare rău, îți mulțumesc, te iubesc.”